Ferit de ochii lumii si ai presei, baronul pesedist de Vrancea, Marian Oprisan, impreuna cu suita sa de lachei inca loiali lui, si-a sarbatorit ziua de nastere intr-o locatie de vis, la doi kilometri de Focsani, in locul numit "Conacul dintre vii".

"Conacul" este o constructie veche ce a fost utilata si mobilata dupa ultimele standarde europene din banii Consiliului Judetean, in administrarea caruia este.

Cu toate ca paza a fost foarte stricta iar invitatii foarte bine cunoscuti de bodyguarzi si gardienii publici aflati de paza, in premiera nationala pentru presa scrisa, ziaristii "Romaniei libere" au reusit sa filmeze cateva cadre din zaiafetul organizat de baronul "Portofel".

Invitati unul si unul

Catre ora 21.00 au inceput sa curga invitatii. Cei mai punctuali - Horia Furtuna, vicepresedinte al CJ Vrancea si presedinte al filialei locale a PC, si celalalt vice al CJ, Mircea Diaconu, urmati de viceprimarii Focsaniului, George Mardare si Neagu Nistoroiu. Purtand cosuri imense de flori sau pachete voluminoase, invitatii au descalecat pe rand din limuzine de lux sau din masini de teren 4x4. Ora 21.30, petrecerea este in toi iar doi dintre invitati, afaceristul Florin Neagu si consilierul local Sandu Paroiu, ies afara sa ia aer.

Sub streasina conacului cei doi se confenseaza unul altuia. "Bre nea Sandule, treaba cu scaunele nu-i a buna, or sa te cante astia prin ziare!", il atentioneaza Neagu pe Paroiu, fost sef al sectiei speciale a judetenei PCR Vrancea pana in decembrie 1989. "Nu-i problema, Florine, o sa ma cante si ce? Nu m-au mai cantat? Mi se rupe-n paispe!", replica nonsalant batranul activist Paroiu. Catre ora 22.30 invitatii, incinsi de-atata dans si chef, ies pe terasa conacului pentru a se mai racori. Se disting consilierii PSD-ului Victor Roman, Stefan Buzarnescu, Gabriel Nedelcu (fost PRM), Vasile Melinte, Petre Dinuta si Ionela Dodu, care sorb cu foc din paharele de sampanie.
Ulterior ies la aer si tinerii pesedisti condusi de Bogdan Matisan George Mateescu, Giani Balan si functionarii publici Catalin Vrabie (fost prefect PSD) si Adrian Grosu.

"Corpul de balet" al CJ a facut toti banii

Dar cum distractie fara animatoare nu se putea, in pridvorul conacului apar si tinerele angajate de la CJ Vrancea sau "corpul de balet" al consiliului, cum plastic ii place sa le numeasca baronul "Portofel". Cea mai in verva dintre "balerine" a fost de departe Claudia Vasile, fosta consilier judetean si actuala angajata a biroului parlamentar PSD. Intr-o rochie scurta, neagra si vaporoasa, juna Claudia, cu miscari languroase, ii invita la dans pe cei mai timizi dintre pesedisti. A fost urmata de Alina Hirsu, fiica primarului din Barsesti, de Raluca Avadanei, consilier judetean, de Rodica Noaptes, angajata a CJ, si sefa de cabinet a lui "Portofel", Lucretia Dumbrava.

Aparitii aparte au avut doamnele Agaita Vladoiu, sefa Serviciului Administrativ a CJ, Valeria Teodorescu, directoarea economica a CJ, si Raluca Dan, directoare cu relatiile interne si internationale ale aceleiasi institutii, care si-au etalat care mai de care toaletele somptuoase. Catre miezul noptii unele dintre invitate, in frunte cu Raluca Dan, s-au retras dupa ce in prealabil au fost sarutate aprins pe obraji de catre "dl presedinte". Acesta, pe cand le conducea, le-a intrebat: "Poze aveti? Sa nu plecati cu mana goala!". Ca un adevarat gentleman de Milcov, primarul din Odobesti, Daniel Nicolas, pleaca si el impreuna cu juna Raluca Avadanei. Cuprinzand-o tandru si ocrotitor dupa umeri, primarul de podgorie le spune ghidus invitatilor in loc de ramas bun: "Gata, pe asta am luat-o eu pe inventar!".

Politica e in top

Dar cele mai importante discutii au fost bineinteles cele legate de politica. Astfel "Portofel" nu s-a putut abtine nici de ziua sa. Consilierul Stefan Buzarnescu incerca sa le demonstreze tinerilor confrati ca poporului trebuie musai sa-i dai paine si circ daca vrei sa castigi alegerile. A fost pus imediat la punct de sarbatorit: "Fanica, stii foarte bine, cum paine n-am avut, le-am dat intotdeauna circ. Asa am castigat noi alegerile!". Ultimii invitati au plecat intr-un mare iures pe la case inspre ora 4.00. In tot acest rastimp o furgoneta cu nr. VN 03 KEO, apartinand restaurantului "Arcada", a facut mai multe drumuri pentru aprovizionarea zaiafetului cu preparate culinare si bauturi din cele mai fine.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.