Presedintele PD, Emil Boc, va propune Biroului Permanent National (BPN) al partidului promovarea a doua proiecte de lege privind introducerea votului uninominal si interzicerea migratiei politice. Boc a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca ambele proiecte, o data adoptate, ar constitui "o revolutie in sistemul politic romanesc".

Potrivit lui Boc, introducerea votului uninominal atat la nivel local, cat si la nivel parlamentar ar trebui finalizata pana la sfarsitul anului 2006, pentru ca in anii premergatori alegerilor nu se vor putea face reforme electorale majore. "Consilierii locali si judeteni urmeaza sa fie alesi pe circumscriptii bine definite, direct de catre cetateni, iar presedintii consiliilor judetene vor fi desemnati prin vot, la fel ca si primarii. In acest fel, presedintii consiliilor judetene nu vor mai deveni obiect de troc politic. Avantajul votului uninominal la nivel local ar fi responsabilizarea alesilor si faptul ca dupa patru ani vor trebui sa dea socoteala electoratului pentru activitatea depusa", a explicat liderul PD.

El a precizat ca, in acest caz, cetatenii vor putea opta intre candidati, iar candidatii nu vor fi doar simple nume pe o lista propusa de un partid. Emil Boc pledeaza pentru introducerea votului uninominal in ambele Camere ale Parlamentului, insa se declara de acord cu acest sistem chiar si numai in Senat. In ceea ce priveste proiectul referitor la migratia politica, Emil Boc a afirmat ca acesta ar trebui adoptat cel tarziu pana la mijlocul anului 2006 si sa produca efecte pana la alegerile din 2008.

Adevarul

Sursa: Adevarul



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.