Dupa 13 ani de despartire, Petre Roman, ex-premier, si Ion Iliescu, ex-presedinte, s-au reunit pentru a pune bazele unui pol de stinga. Geoana vrea sa se bage si el in „afacere”.

Petre Roman, presedintele Partidului "Forta Democrata", s-a intilnit simbata cu fostul presedinte PDSR si al Romaniei, Ion Iliescu, in vederea constituirii unui pol social, ca alternativa de stinga la actuala putere de dreapta. Roman, care a insistat sa-si atribuie paternitatea ideii, a precizat ca i-a trimis anterior lui Iliescu o schita de program-cadru al polului social, intitulata "urgentele guvernarii".

El a admis, conform Mediafax, ca propunerea sa e inspirata de modelul "maslinului" al lui Romano Prodi. Liderul PFD a afirmat ca a discutat cu Ion Iliescu despre aceasta tema a formarii unui pol de stinga si despre consecintele grave ale puterii de dreapta. Potrivit lui Roman, discutia cu Ion Iliescu a fost in sensul organizarii, cit mai curind posibil, a unei dezbateri pe aceste teme, la care sa participe formatiuni si personalitati de stinga.

El nu a dorit sa dea detalii despre eventualii participanti la aceste dezbateri, spunind ca ar fi prematur. Petre Roman a mai spus ca i-a transmis acelasi document si presedintelui PSD, Mircea Geoana, si ca a avut o convorbire cu Adrian Nastase, presedintele executiv al PSD. Geoana a confirmat, pentru Rompres, ca va discuta, in perioada urmatoare, cu Roman despre document.

"Ideea coagularii ideilor si personalitatilor de stinga intr-o platforma comuna de actiune civica si chiar politica reprezinta o necesitate intr-o perioada de asalt fara precedent al ultra-neo-liberalismului si al individualismului egoist din Romania", a spus Geoana.

Cotidianul

Sursa: Cotidianul



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.