Premierul a vizitat santierul soselei de centura a municipiului Iasi, interesandu-se de stadiul lucrarilor.
El a discutat cu sefii reprezentantii firmei VEGA 93 SRL Galati, care executa lucrarile, dar si cu muncitorii aflati pe santier, dupa care a declarat ca in acest an vor fi gata opt kilometri si jumatate din totalul celor 14 kilometri ai arterei Sud din cadrul soselei de centura, relateaza MEDIAFAX.
"Iesenii vor scapa de calvarul traficului greu in viitorul apropiat. In acest an 8,5 kilometri vor fi adusi la strat de binder, iar o parte a traficului greu din oras va putea fi deviat pe un drum comunal, un drum judetean si apoi spre iesirea din oras. In aprilie 2011 vor fi gata toti cei 14 kilometri din prima etapa a soselei de centura", a declarat Boc.
El a mai spus ca in acest an Guvernul isi propune sa finalizeze centurile ocolitoare ale municipiilor Sibiu, Cluj, Turnu Severin si Lugoj, cativa kilometri din Autostrada Transilvania si sa continue lucrarile la autostrada Cernavoda-Constanta si la centura Bucurestiului.
Lucrarile la soseaua de centura a Iasiului au inceput in luna august 2008, avand ca termen de finalizare 36 de luni. Aceasta sosea va lega drumul european E 583 de localitatile Uricani si Miroslava, avand ca punct final drumul judetean spre Vaslui.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro