Vicepresedintele PC Bogdan Diaconu sustine ca presedintele Traian Basescu, ministrul de externe si toti europarlamentarii romani trebuie sa inainteze de urgenta un protest oficial in numele Romaniei la PE fata de actele de incitare la violenta si dezmembrare a unui stat UE ale lui Laszlo Tokes.
"Vicepresedintele Parlamentului European Laszlo Tokes propune in mod public tribalizarea Europei dupa modelul hunilor lui Attila si ataca in mod deschis suveranitatea si integritatea teritoriala a Romaniei. Conform viziunii celui care a ajuns vicepresedinte al Parlamentului European cu ajutorul UDMR si PDL, marea Europa unita ar trebui sa se imparta in mici enclave etnice dupa modelul Kosovo, lucru pe care i-l propune si Spaniei, nu numai Romaniei. Pentru atingerea acestui scop, iesirea in strada a minoritatilor etnice si agitarea violenta a nationalismului i se pare lui Laszlo Tokes, care are nostalgia razboaielor din Bosnia, cea mai potrivita solutie", arata Bogdan Diaconu citat de NewsIn.

Liderul conservator subliniaza ca presedintele Traian Basescu, ministrul de Externe Teodor Baconschi si toti europarlamentarii romani trebuie sa inainteze de urgenta un protest oficial in numele Romaniei la Parlamentul European fata de actele lui Laszlo Tokes "de incitare la violenta si la dezmembrarea unui stat-membru al Uniunii Europene".

Conservatorul apreciaza ca Parlamentul European are datoria de a se delimita ferm de afirmatii care incita la conflicte etnice precum cele ale lui Laszlo Tokes. "Daca Parlamentul European nu reactioneaza si nu condamna atitudinea vicepresedintelui acestei institutii, oprind asemenea gesturi iresponsabile, inseamna ca le aproba si ca devine partas la un demers de tribalizare al Europei la numai 65 de ani de la dezastrul celui de-al doilea Razboi Mondial in care a aruncat-o exact acest gen de atitudine extremista. Daca nu il opreste pe Lazslo Tokes sa provoace ura si conflicte etnice in numele sau, Parlamentul European lasa usa deschisa unei noi ere intunecate in care segregationismul si tribalismul vor aduce inapoi conflictele etnice, enclavizarea si epurarile in chiar inima batranului continent", precizeaza Diaconu, adaugand ca extremistii maghiari tind sa fie "elementul nociv care sa readuca pe scena europeana nebunia rasismului si a razboaielor etnice".

Citeste si:
Schimbare bruscă de temperatură pe teritoriul României. Cod galben...
Schimbare bruscă de...

Europarlamentarul Tokes Laszlo a declarat, joi, la Universitatea de Vara Tusvanyos, de la Baile Tusnad, ca asa cum Kosovo si-a dobandit independenta, si maghiarii din Transilvania ar putea sa obtina autonomia. "Kosovo si-a obtinut independenta, noi nu am putea sa obtinem autonomia? s-a intrebat retoric Tokes Laszlo. [Moment istoric pentru Europa: Independenta Kosovo este legala!]

Europarlamentarul Tokes Laszlo a mai declarat, joi, la Universitatea de Vara Tusvanyos, de la Baile Tusnad, ca Tinutul Secuiesc ar trebui sa urmeze modelul catalan, afirmand ca, asa cum au iesit catalanii pe strada, si secuii ar putea iesi in strada pentru autonomia lor. "Catalanii au iesit pe strada. Si noi am putea iesi pentru obtinerea autonomiei", a spus Tokes.

  • Boc, despre afirmatiile lui Tokes: Romania are o Constitutie care nu se discuta

Premierul Emil Boc a precizat, solicitat sa comenteze afirmatiile europarlamentarului Laszlo Tokes potrivit carora secuii trebuie sa obtina autonomia asa cum au facut si albanezii din Kosovo, ca Romania are o Constitutie care trebuie respectata.

"Romania are o Constitutie care trebuie respectata si care nu se discuta",
s-a marginit sa afirme primul-ministru, intrebat, dupa sedinta de Guvern, cum comenteaza afirmatiile facute joi seara de europarlamentarul Laszlo Tokes.
  • Preda: Nu este de acceptat indemnul lui Tokes ca secuii sa iasa in strada pentru autonomie

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat vineri ca nu este de acceptat comparatia facuta de Laszlo Tokes intre Kosovo si Transilvania si nici indemnul acestuia ca secuii sa iasa in strada pentru autonomia lor.
Citeste si:
Cristian Preda: Impresia mea e ca presedintele vrea sa forteze...
Cristian Preda: Impresia mea...

"Este evident ca nu subscriu afirmatiilor dlui Tokes in legatura cu comparatia intre Kosovo si Transilvania sau Transilvania si Catalunia. Cred ca diferenta sare in ochi. Kosovo nu este Transilvania sau o parte din Transilvania. Cred ca a face aceasta comparatie sau indemnul la iesirea in strada pentru a sustine o asemenea apropiere este un gest care nu poate fi acceptat. Cred ca trebuie afirmat foarte clar aceasta diferenta", a declarat Preda, la Antena 3.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.