Presedintele CN al PSD, Adrian Nastase, remarca faptul ca intelectualii care altadata il sustineau pe Traian Basescu, acum scriu editoriale critice, deoarece nu ar mai primi "beneficii concrete de la putere" si spune ca acest fenomen e un semnal ca "matelotul e in deriva", iar corabia sa ia apa.

"Nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma sperii de modul in care corul portocaliu a inceput sa isi critice zeii (sau zeul). Am vazut asta la Dan Tapalaga, la Sorin Ionita, la Alin Fumurescu, dar si la Cartarescu si Liiceanu (care au semnat o scrisoare in care se speriau ca idolii lor vor sa le impoziteze excesiv drepturile de autor). Lista e mai lunga si e chiar suprinzatoare prin tonul si modul agresiv in care incep sa i se alature Alinei Mungiu (o mai veche dezamagita, dar la fel de contrariata si acum). Imparatul este gol, asa e, dar o astfel de judecata este cu atat mai dramatica cu cat vine din partea unor oameni de la care ne-am fi asteptat cu totii sa gandeasca ceva mai bine. Esecul elitelor intelectuale care, in loc sa isi pastreze viu spiritul critic, au ales sa se imbarce in corabia portocalie si sa o slujeasca, este cu atat mai dramatic", scrie fostul premier pe blog.

"Pot sa sper ca aceasta atitudine critica evidentiata intr-o serie de editoriale cu tiraj mic si nepopularizate va persista si se va transforma intr-un filon de recunoastere a propriei vinovatii si de sustinere a principiilor democratice?", se intreaba Nastase, strecurand o ironie despre lipsa de impact a editorialistilor respectivi, dupa care isi raspunde singur: "departe de mine acest gand".

"Cred mai degraba ca aceste voci sunt reflexul unei confuzii, venita de la oameni care habar nu mai au ce vrea sa faca presedintele si cu care nu s-a mai vorbit deloc in ultima perioada. Oameni care citesc si ei sondajele si vad deriva in care se afla actuala putere. Oameni care nu mai primesc foarte multe beneficii concrete din partea unei puteri macinate de lupte interne. Putem avea incredere ca acel cor al odelor in care Basescu era prezentat drept cavaler al dreptatii si adevarului va intoarce armele? Pentru oameni care sunt obisnuiti cu tradarea, un astfel de gest n-ar fi o surpriza", continua liderul PSD, transmite NewsIn.

Citeste si:
Traian Băsescu a fost internat la Spitalul Militar din Bucureşti
Traian Băsescu a fost...

Potrivit lui Nastase, criticile aduse lui Traian Basescu de catre cei care altadata il sustineau este o dovada ca "matelotul (Traian Basescu, n.r.) e in deriva". "Pentru mine, aceste semnale dau o dovada in plus ca matelotul e in deriva, ca barca ia apa prin toate incheieturile si ca tarmul nu se zareste din nici o directie. Problema noastra este ca, in acelasi timp cu Basescu, in barca suntem si noi, ceilalti, cealalta Romanie despre care am vorbit acum 5 ani, si care a fost fortata sa suporte tratamente absurde din partea unei puteri care a considerat-o mereu nu parte fireasca a <echipajului> (daca tot folosim aceasta metafora), ci ca pe un balast care tine barca in loc si care ar fi trebuit sa fie aruncat peste bord, la prima ocazie", conchide presedintele CN al PSD.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.