Musca si Nastase la Camera, Vacaroiu si Berceanu la Senat

Intruniti in sedinte separate, senatorii si deputatii au inaugurat ieri noua sesiune legislativa. Parlamentarii din cele doua Camere si-au nominalizat, pentru inceput, liderii de grup, bancile parlamentului fiind ocupate atit de vedete politice - Adrian Nastase, Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc, Mona Musca, Calin Popescu-Tariceanu -, cit si de garda tinerilor parlamentari - Victor Ponta, Roberta Anastase, Cozmin Gusa.

La Senat, decanul de virsta, liberalul Radu Campeanu, a prezidat ieri prima sedinta in care au fost nominalizati liderii interimari ai grupurilor parlamentare. PSD l-a propus pe Nicolae Vacaroiu pentru aceasta functie, PNL pe Gheorghe Flutur, PD pe Vasile Blaga, PUR pe Dan Voiculescu, PRM pe Corneliu Vadim Tudor, iar UDMR pe Verestoy Attila. Plenul Senatului va vota lunea viitoare propunerile partidelor pentru functia de presedinte al acestei Camere, urmind sa decida cui ii va reveni aceasta functie. Pina atunci, parlamentarii vor avea timp sa negocieze politic pe cine vor sustine. Din informatiile noastre, la Senat, aliatii PNL-PD intentioneaza sa-l propuna pentru aceasta functie pe Radu Berceanu, iar PSD il are in vedere pe Nicolae Vacaroiu. Mergind pe principiul enuntat de Cozmin Gusa "unul la Senat, unul la Camera", grupurile parlamentare din Camera Deputatilor urmeaza sa sustina candidatura vicepresedintelui PNL Mona Musca la functia de presedinte al Camerei Deputatilor.

PSD va propune ca aceasta functie sa fie ocupata de Adrian Nastase. Deputatii vor decide insa cine le va fi sef timp de patru ani, la sfirsitul saptaminii, acest lucru depinzind de negocierile politice care vor avea loc. Tot ieri, PSD l-a numit pe Miron Mitrea in functia de lider de grup, PNL pe Calin Popescu-Tariceanu, PRM pe deputatul Lucian Bolcas, PD pe Cozmin Gusa, PUR pe Daniela Popa, si minoritatile pe Varujan Pambuccian. Nastase a fost insotit de colegii sai deputati - Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu, Mihai Tanasescu, Gabriel Oprea care, lasind la o parte rangurile ministeriale, au fost nevoiti sa se conformeze uzantelor parlamentare, facindu-si fotografii pentru legitimatiile de deputati. Apoi si-au ocupat scolareste locul in bancile parlamentului, flancati de adversarii liberali, democrati si peremisti. Presedintele PSD a refuzat sa faca declaratii, cerind presei un ragaz de doua zile.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.