PSD va organiza in ziua de 2 Mai un mars catre Palatul Parlamentului, dupa actiunea de la sediul partidului, unde tinerii membrii inscrisi prin programul online demarat de Victor Ponta vor intra in posesia cardurilor de militanti, prin care vor putea beneficia ulterior de diverse reduceri.

Marsul va incepe la ora 13.45, urmand sa aiba loc pe traseul Soseaua Kiseleff, Piata Victoriei, Calea Victoriei, Piata Natiunilor Unite, Piata Constitutiei, Palatul Parlamentului, se arata intr-un comunicat remis vineri NewsIn.

Potrivit sursei citate, la evenimentul de pe 2 Mai sunt asteptati, incepand cu ora 11.00, in curtea sediului central al PSD, din Sos. Kiseleff nr.10, pe langa conducerea partidului, tinerii care si-au manifestat dorinta de a se inscrie in partid, tineri parlamentari si europarlamentari, alesi locali. De asemenea, este asteptata si Petroula Nteledimou - presedinte Ecosy.

Intalnirea conducerii Partidului Social Democrat cu tinerii, cu varsta sub 35 de ani, care au accesat formularele de inscriere on-line in PSD, in prima luna a campaniei "Inscrie-te acum in PSD", va sta sub sloganul "Batalia abia incepe. "Prezentarea celor aproximativ 3000 de tineri, cel mai tanar avand 18 ani, iar cel mai invarsta 71 de ani, media de varsta fiind de 30 de ani, se va face printr-un film care incearca sa transmita opiniei publice mesajul ca innoirea clasei politice nu este doar un obiectiv politic, ci un fapt real la Partidul Social Democrat. Majoritatea celor care s-au inscris sunt studenti, urmati de ingineri si economisti. Peste doua treimi au studii superioare, iar barbatii sunt de doua ori mai numerosi decat femeile. Noii membri vor primi de la presedintele Victor Ponta cardurile de militant PSD", se prezinta, in comunicat, modul de desfasurare a actiunii de duminica.

Presedintele PSD Victor Ponta a anuntat joi ca pentru ziua de 2 Mai este organizata o actiune la sediul partidului, in care vor fi inmanate primele carduri de militanti, cu reduceri, pentru cei inscrisi in PSD prin programul on-line, urmand ca reducerile sa intre in vigoare ulterior.

"Vreau sa le uram bun venit celor care au participat la programul de inscriere on-line. Am vazut foarte multe discutii si foarte multe comentarii. Acest card, care este un card de militant - nu este carnetul de partid- in care avem inscrise cele cinci principii ale noastre si cele cinci programe: viata prospera, Romania corecta, sprijin pentru cei slabi, strazi, spitale, scoli moderne si respect pentru cei in varsta", a spus Ponta.

El a spus ca aceasta actiune este organizata de TSD, dar el sprijina si incurajeaza demersul, urmand ca, prin acest card, detinatorii sa aiba parte de reduceri la parteneri ce vor fi anuntati ulterior. Ponta a precizat ca aceste carduri de militanti nu inlocuiesc cardurile de membru, care au fost prezentate de secretarul general Liviu Dragnea, fiind un program separat.

Citeste si:
Marșul „Bucharest Pride”, aprobat pentru 14 august, pe Calea...
Marșul „Bucharest Pride”,...

Pe 1 Mai, social-democratii vor organiza proteste in mai multe resedinte de judet, plus Capitala, fiind asteptati atat membri de partid, sindicalisti, cat si cei care vor sa-si arate nemultumirea fata de situatia din Romania, potrivit presedintelui Victor Ponta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.