Senatorul PSD Miron Mitrea se arata convins ca, cel tarziu pana in luna septembrie, va exista o remaniere guvernamentala, sau chiar o schimbare a premierului, in contextul nemultumirilor presedintelui Traian Basescu fata de anumite actiuni ale Executivului.

"Se pare ca presedintele e nemultumit cu anumite actiuni ale Guvernului - nu stiu cu care poate fi multumit - si cred ca ii cheama la Cotroceni (n.r. pe membrii Executivului) sa discute nu numai despre disponibilizari, ci despre programul de guvernare, de modul in care se sta cu acordul cu FMI, cred ca incearca sa ia un pic pulsul si chiar sa puna un pic mana pe haturi", a comentat Mitrea duminica seara, la Realitatea TV.

El a opinat ca saptamana viitoare, desi nu se vor face schimbari majore in Guvern, "vor incepe discutii", care vor culmina cu remanierea unor ministri pana in toamna. "Cred ca Traian Basescu va profita si va sublinia lucrurile care lui i se par de mare nemultumire, mai ales in populatie, pentru ca este foarte sensibil si stim cu totii ca este foarte atent la opinia publica si le va pune in discutie. Si uite asa, incetul cu incetul, vor urma suficiente momente in care sa incepem sa vedem care sunt ministrii care vor parasi portofoliul, pentru ca eu sunt convins ca, cel tarziu pana in septembrie, vom avea o remaniere importanta, daca nu chiar o schimbare de prim ministru", a sustinut Mitrea, transmite NewsIn.

Pe de alta parte, senatorul PSD a apreciat ca premierul nu va putea fi schimbat foarte usor, dar ca in politica "este posibil orice". "Nu cred ca premierul Emil Boc va fi schimbat rapid. El este intr-o situatie dificila in fruntea unui guvern care nu navigheaza foarte bine. (...) Nu il vad schimbat pe Boc, dar e posibil orice in politica, insa sunt convins ca pana in toamna vom vedea schimbari importante in Guvern" a mai spus social-democratul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.