Premierul Emil Boc a declarat joi, la Cluj, ca majorarea salariilor profesorilor, in acest moment, cu 33%, nu poate fi facuta, deoarece economia romaneasca nu poate sustine aceasta crestere, iar daca ar face acest lucru "din pix", "Romania ar fi inchisa, economic, pe termen mediu si lung".

"Daca am avea bani sa marim salariile cu 33%, asa cum practic se solicita in momentul de fata, am face-o, pentru ca stiu ca a investi in educatie nu e un lucru pierdut, cu o singura conditie: sa ai la momentul acesta resursele financiare aferente. Economia romaneasca nu a crescut cu 33% in ultima perioada, astfel incat sa avem bani in plus, si e vorba de 750 de milioane de euro, care ar trebui sa fie in bugetul de stat pe 2010, ca sa putem plati majorarile cu 50% a salariilor profesorilor, a cadrelor didactice. Evident, sentintele judecatoresti se vor respecta conform legii si vor fi reesalonate, conform orodonantelor in vigoare, salariile profesorilor asa cum au fost marite in 2008 cu 17% si se vor plati in continuare la toti, dar majorarile suplimentare cu 33%...astazi econonomia nu are banii necesari s-o faca. (...) Majorare salariilor profesorilor cu 33% ar inchide Romania, economic, pe termen mediu si lung", a afirmat premierul, argumentand ca, daca ar aproba aceasta majorare cu 33% "din pix", sumele se vor regasi in inflatie, transmite corespondentul NewsIn.

"Acum eu trebuie sa fiu sindicalistul celor 22 de milioane de romani si sa ma gandesc la ceea ce este bun pentru noi toti", a mai zis Boc.

Primul ministru s-a aratat convins ca masurile guvernului sunt benefice pentru viitorul tarii si a subliniat ca, daca acum guvernul este precaut, se poate spera ca in anii urmatori sa existe cresteri salariale sanatoase, care sa se regaseasca in bunuri. "Daca vrem sa fim populisti si demagogi vom pune tara pe butuci.Incep sa apara unele semne bune in economie, care, chiar daca nu se regasesc in viata de zi cu zi a oamenilor de rand, ii asigur ca si pentru ei in urmatoarele luni se vor vedea aceste semne incurajatoare care apar. Vedeti productia industriala, exporturile, stabilizarea cursului euro-leu, cresterea ratingului de tara sunt semnne care ne arata ca suntem pe un drum pe care, daca il respectam, va avea beneficii pentru toti romanii", a continuat Boc.

Negocieri Guvern - Sindicate: "Un dialog al surzilor"

Emil Boc a inaugurat joi, la Cluj-Napoca, alaturi de primarul Sorin Apostu, noua cladirea a unei gradinite, o investitie de 1,6 milioane de lei, inceputa pe vremea mandatului sau de primar. De la 17.00, premierul este asteptat sa participe la inaugurarea showroomului RMB Auto, firma administrata de social-democratul Ioan Rus.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.