Documentul se intituleaza "Seitan, un tsunami PD-L care inghite salariile, pensiile si locurile de munca ale romanilor" si a fost initiat de 52 de deputati apartinand grupului parlamentar al aliantei PSD+PC, relateaza NewsIn.
Motiunea a fost depusa lunea trecuta in plenul Camerei Deputatilor in timpul unei dezbateri privind locurile de munca la care era prezent si primul-ministru Emil Boc. Textul conditioneaza ramanerea ministrului Seitan in Guvern de indeplinirea unor masuri de politica sociala.
In motiune, deputatii PSD il acuza pe ministru ca a adus grave prejudicii financiare si morale bugetarilor, pensionarilor, somerilor si copiilor care primesc alocatii de stat.
Concret, social-democratii critica aplicarea legii privind salarizarea unitara, care ar fi dus la reducerea veniturilor salariale ale bugetarilor. PSD mai sustine ca proiectul de lege urmareste reducerea valorii punctului de pensie sub 45% din salariul mediu brut pe economie.
Un alt aspect criticat se refera la legea care interzice cumulul pensiei cu salariul. Social-democratii spun ca prevederea contravine dreptului constitutional la munca.
Sedinta de plen a Camerei incepe la ora 16.00, iar votul final va avea loc dupa ora 18.00.
Pentru adoptarea unei motiuni simple sunt suficiente voturile majoritatii deputatilor prezenti. Neindeplinirea de catre ministrul Seitan a demersurilor necesare pentru a aduce la indeplinire masurile enuntate in aceasta motiune simpla impune plecarea sa din Guvern, precizeaza initiatorii.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro