Liderul grupului PDL din Senat, Traian Igas, a afirmat miercuri ca practic, demersurile facute de democrat-liberali privind revocarea "raman in continuare", doar ca i se lasa lui Mircea Geoana timpul rezonabil de a se adresa CCR, asa cum a anuntat saptamana trecuta.

"Practic, toate demersurile facute de noi raman in continuare, doar ca va dam posibilitatea intr-un timp rezonabil sa va adresati Curtii Constitutionale", a spus Igas.

Sedinta plenului Senatului de miercuri s-a reluat, dupa mai bine de o ora si jumatate de consultari, liderul grupului PDL Traian Igas anuntand ca democrat-liberalii doresc sa legifereze, iar nu sa se blocheze activitatea acestei camere, relateaza NewsIn.

"Liderii de grupuri au avut o intalniri in care au discutat, dezbatut, au ajuns la o concluzie si ceilalti lideri se vor pronunta. Pana la urma, noi, cei de la PDL, ne dorim sa legiferam, sa avem o activitate intensa in Senat, nu sa ne ducem in alta zona. Vrem sa legiferam, sa avem o anumita stabilitate si echilibru in Senat. De aceea, va rog sa dati posibilitatea de fiecare data tuturor senatorilor sa se exprime de la tribuna. Regulamentul Senatului va si obliga la acest lucru, vrem sa nu se mai intample ce s-a intamplat ieri, ca un grup parlamentar sau membri ai BP al Senatului care au solicitat dreptul la cuvant si nu li s-a dat. Noi nu am incalcat Regulamentul Senatului, nici Constitutie si nici nu intentionam sa facem acest lucru", a spus Igas.

El i-a cerut lui Mircea Geoana sa incerce sa deblocheze la randul sau activitatea Senatului, sa se legifereze, punctand ca este dreptul oricarui senator sa solicite introducerea unui nou punct pe ordinea de zi. "Va rugam sa procedati asa cum ati spus de la tribuna, ca veti actiona catre CCR sa se pronunte vizavi de demersurile noastre. In opinia noastra, toate demersurile sunt constitutionale, dar nu ne putem substitui CCR, CCR se poate pronunta pe orice decizie a noastra, dar nu putem sa ne pronuntam noi", a adaugat Igas.

Geoana: Nimeni nu-mi spune ca sa fac

Presedintele Senatului Mircea Geoana a declarat miercuri ca nimeni nu-i poate spune lui, ca sef al acestei camere, cand sa sesizeze Curtea Constitutionala pe revocare, iar grupurile parlamentare au posibilitatea de a se adresa CCR doar atunci cand iau o decizie in acest sens.

Citeste si:
Parlamentul a decis! Niculae Bădălău a fost revocat de la Curtea de...
Parlamentul a decis! Niculae...

Presedintele Senatului a replicat liderului PDL Traian Igas ca este dreptul si obligatia fiecarui senator sau grup parlamentar sa decida in privinta sesizarii CCR. "Presedintele Senatului nu primeste sarcini", a adaugat el.

Geoana a sustinut ca nu i se poate spune lui, ca presedinte al Senatului, cand sa se adreseze la CCR. "Am sa o fac (sesizarea la CCR - n.r.) cand si daca voi considera de cuviinta", a spus el, adaugand ca grupul PSD+PC poate face, la fel ca si restul grupurilor, "cand si daca vrea" a adresa catre Curte.

Presedintele Senatului sustinut ca ultimele doua saptamani in care s-a intrat "in blocaj trebuie sa inceteze". "Salut anuntul facut de grupul PDL. Va reconfirm ca atitudinea mea referitoare la respectarea Constitutiei si a Regulamentului ramane neschimbata", a adaugat el.

Citeste si:
Geoană a discutat cu șeful spitalului unde este internat doctorul...
Geoană a discutat la telefon...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.