Presedintele UDMR Marko Bela a declarat luni ca atat presedintele Senatului, cat si cel al Camerei trebuie sa fie reprezentanti ai coalitiei, dar nu a raspuns explicit daca Uniunea doreste sa obtina a doua pozitie in stat, precizand doar ca are colegi care ar face fata cu brio acestei functii.

"Suntem intr-o perioada cand este necesara o corelare cat mai buna intre actiunile si proiectului Guvernului si activitatea legislativa. Ne asteapta masuri importante pe plan legislativ, proiecte de legi de reforma foarte importante si din acest punct de vedere consideram ca ar fi benefic ca presedintele Senatului, ca si presedintele Camerei sa faca parte din majoritatea guvernamentala, fiindca acest lucru ar asigura o buna corelare intre planurile guvernului si activitatea legislativa a Senatului, a Parlamentului. Suntem de acord cu continuarea demersurilor privind aceasta schimbare", a afirmat Marko.

Intrebat daca functia de presedinte al Senatului, in situatia in care s-ar decide revocarea lui Mircea Geoana, ar trebui sa revina UDMR, Marko Bela a raspuns doar ca nu s-a discutat deocamdata cui ar reveni aceasta pozitie. "N-am discutat cu colegii din coalitie", a adaugat el.
"Sunt sigur ca am avea colegi (in UDMR - n.r.) care ar face fata cu brio, dar n-am discutat acest lucru", a precizat Marko, fara sa afirme explicit daca UDMR va cere in coalitie sa primeasca presedintia Senatului. "In ceea ce priveste persoana (viitorului presedinte al Senatului - n.r.), bineinteles ca vom avea o astfel de discutie (cu partenerii de coalitie - n.r.) si vom vota dupa ce am convenit in legatura cu persoana, daca ajungem acolo. Deocamdata discutam despre revocare. Eu, in acest moment, nici nu as vrea sa ma refer la persoane, nu m-as referi la persoana lui Mircea Geoana sau a viitorului presedinte al Senatului, pur si simplu e vorba de oportunitate", a spus el.

La insistentele presei de a raspunde daca UDMR va solicita sau nu functia de presedinte al Senatului, Marko a raspuns razand: "N-am cerut, dar daca dumneavoastra ne sugerati, eventual am putea cere". [PDL il “revoca” in unanimitate pe Geoana]

UDMR, complicele “talhariei”?

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni ca declaratiile lui Marko Bela, ca UDMR sustine suspendarea presedintelui Senatului, sunt un semn ca UDMR a inceput sa incuviinteze tacit actiunea "talhareasca" a PDL, pentru ca sunt "captivi in guvernare".

"Cred ca UDMR a inceput sa ezite si cumva sa incuviinteze tacit aceasta actiune talhareasca din punct de vedere politic a PDL doar pentru faptul ca sunt captivi in guvernare cu acest partid-caracatita", a spus Antonescu, adaugand insa faptul ca nu il mira "asaltul" PDL asupra ultimei pozitii din ierarhia oficiala a statului care ii lipseste. [Geoana isi pregateste plecarea din PSD?]

Antonescu a mai spus ca e de parere ca aceasta forma de "complicitate" a UDMR se va intoarce impotriva lor. "N-am avut niciun cuvant critic la adresa faptului ca UDMR s-a dus la guvernare. Ma tem insa ca o asemenea forma de complicitate cu o astfel de actiune se va intoarce impotriva UDMR", a continuat liderul liberal.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.