Dosarul primarului municipiului Costanta, Radu Mazare, privind defilarea, la o prezentare de moda de anul trecut, cu o uniforma de ofiter german a fost redeschis de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta, transmite corespondentul NewsIn.
Radu Mazare a precizat, duminica, intr-o conferinta de presa la sediul PSD Constanta, ca au fost inregistrate doua plangeri la Parchet in urma acelei defilari de moda.

“Doi cetateni se spune ca mi-au facut plangere la Parchet. Unul pe internet, si nu a putut fi identificat, si un al doilea, care sustine ca este reprezentantul a 40 de orase libere din Romania, un cetatean din Timisoara, mi-a facut o plangere. Ulterior nu a mai putut fi contactat de catre organele statului intrucat a suferit un by-pass - Dumnezeu e sus si vede - si nu a mai dat nicio declaratie. Asa se face ca la Parchetul Constanta a fost instrumentat acest grav abuz, aceasta grava incalcare a legii si s-a dat neinceperea urmaririi penale, avand in vedere lucrurile relatate. NUP s-a dat in luna ianuarie, la mijlocul lui ianuarie s-a schimbat procurorul sef al Parchetului de pe langa Curtea de Apel si a fost numita cu delegare doamna Adina Florea pentru sase luni de zile”, a precizat Mazare.

Primarul a sustinut ca noul procuror sef a fost numit "pentru ca si-a asumat promisiunea, asa cum au facut si altii inainte, ca o sa-l faca pe Mazare, mai exact ca o sa-l bage in puscarie". "Si urmarea a fost ca dosarul si verdictul de NUP a fost infirmat, s-a redeschis dosarul si vajnica procuroare luptatoare pentru dreptate a dat si cateva obiective care trebuie urmarite”, a afirmat Mazare.

Radu Mazare a mai spus ca procurorul sef a cerut comisie rogatorie intre statul roman si statul Israel, care sa constate daca statul israelian a fost sau nu lezat de prezentarea de moda.

“In conditiile grele prin care trece Romania, practic tara geme de foame, nu sunt bani pentru profesori, nu sunt bani pentru pensii, nu sunt bani pentru medicamente, jafurile si talhariile s-au inmultit ca sunt mai abitir decat in Brazilia, mi-e mai frica acum sa stau in Romania decat in Brazilia, procurorii cu asta se ocupa si isi consuma energia si ei si politistii si banii nostri. Ca sa faci o comisie rogatorie la un asemenea nivel pentru asemenea tampenie statul cheltuieste bani multi de tot, in conditiile in care oficialii israelieni au declarat clar ca nu au nicio pretentie, nu au depus nicio plangere, nu-i nici o problema“, a mai sustinut Mazare.

Edilul a multumit public tuturor organiazatiilor israeliene care au spus ca, daca este nevoie, vin sa sa depuna depozitie in fata romanilor care vor sa il bage in puscarie pentru o prezentare de moda.

Primarul Constantei, social-democratul Radu Mazare, a defilat in, in luna iulie a nului trecut, in cadrul unei prezentari de moda cu tematica militara, imbracat intr-o uniforma de ofiter german. Alaturi de el s-a aflat fiul sau, Raducu, acesta purtand o uniforma de ordonanta.

El si-a explicat gestul prin faptul ca a fost inspirat de filmul "Operatiunea Walkirie", unde personaj principal este, potrivit primarului Constantei, un ofiter german care voia "sa scape tara de un dictator nebun".

Ulterior, Radu Mazare si-a cerut scuze pentru ca a purtat uniforma de ofiter german, spunand ca nu a dorit "sa agreseze" pe cineva prin aceasta tinuta. "Eu am interpretat rolul unui ofiter care lupta impotriva lui Hitler. Acum, sigur, sunt unii care s-au simtit deranjati. In acest context, eu imi cer scuze in fata lor, pentru ca n-am vrut in niciun caz sa agresez pe cineva prin tinuta mea", a afirmat Radu Mazare.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.