Delegatia Permanenta a PNL a votat joi, cu o majoritate semnificativa, varianta de Statut a lui Crin Antonescu, care va fi inaintata Congresului, prin care se introduce votul pe motiuni si lista, dar se desfiinteaza functia de prim-vicepresedinte.

Presedintele PNL Crin Antonescu a declarat dupa sedinta DP, ca dezbaterea pe marginea proiectului sau de Statut a fost "lunga, dar consistenta", aratandu-se multumit ca discutiile au decurs intr-o atmosfera civilizata si "interesanta din punct de vedere intelectual".

"Am avut o dezbatere lunga, destul de consistenta, in principal asupra articolului-cheie, articolului care prevedea modalitatea de alegere a conducerii partidului. Sigur ca am incercat de la inceput sa propun discutia in termenii unui ansamblu", a explicat Antonescu, sustinand ca au existat pareri pro si contra propunerii sale. "Sunt multumit ca discutiile, cu o miza destul de mare, au decurs intr-o atmosfera nu doar civilizata, ci si foarte interesanta din punct de vedere intelectual. Rezultatul in cele din urma a consacrat adoptarea, ca proiect de Statut, a propunerii pe care am facut-o, impreuna cu BPC si pe care maine Delegatia Permanenta o va supune Congresului", a afirmat presedintele PNL.

In privinta celor care nu au fost de acord cu propunerea sa, Antonescu a mentionat ca acestia au avut si in interiorul sedintei DP aceleasi argumente pe care le-au formulat si public, legate de sistemul de echipa si "de faptul ca un asemenea sistem ar putea conferi prea multa autoritate unei persoane". "S-a discutat mult despre istoria partidului, cea de dupa 1990, cred ca asemenea dezbateri sunt demne de PNL", a spus presedintele liberal, transmite NewsIn.

In privinta listei pe care o va propune Congresului, Antonescu nu a dat detalii suplimentare. "Lista s-a mai limpezit", a spus el, sustinand ca in acest moment varianta sa de echipa are "cateva optiuni variabile". "Cred ca impreuna si cu ceilalti colegi din aceasta echipa vom discuta spre finalul acestei zile sau maine dimineata, in timp util oricum", a afirmat presedintele PNL.

Citeste si:
Ludovic Orban a anunțat primul termen la Curtea de Apel în procesul...
Ludovic Orban a anunțat...

Cat priveste neinvitarea lui Viorel Catarama, contracandidatul sau, pentru a participa la sedinta Delegatiei Permanente, Antonescu a raspuns: "Daca nu s-a gandit PDL-ul sa-l invite in forurile sale, de ce m-as fi gandit eu?!"

Ce zice Orban?

"Asta e numai incalzirea, batalia abia incepe. Dupa cum vedeti, de la Biroul Politic (de miercuri - n.r.) in care a fost un singur vot impotriva, astazi au fost 42 de membri ai Delegatiei Permanente care au votat impotriva. Ii felicit pentru curajul lor, au votat intr-un sistem de vot uninominal,o propunere care a fost formulata de presedintele in functie, si sunt convins ca pe masura ce intram in baza partidului curentul de opinie este altul decat cel care s-a configurat in prima zi a BPC", a afirmat Orban.

Prim-vicepresedintele PNL a sustinut ca, pana in acest moment, nu a avut timp sa discute direct decat cu aproximativ 800 de delagati la Congres, astfel ca nu poate sa estimeze foarte precis votul de vineri.

Citeste si:
Crin Antonescu, despre amnistie: Nu cred ca se va da. Daca se da...
Crin Antonescu, despre...

Intrebat daca-si mentine candidatura la functia de presedinte al PNL, daca se voteaza noul Statut, Orban a raspuns ca nu doreste sa anticipeze. "De ce faceti presupuneri? Vom vedea ce voteaza Congresul si dupa ce Congresul ia o hotarare voi lua si eu o decizie", a spus el.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.