Social-democratul Andrei Alexandru i-a transmis o scrisoare deschisa lui Mircea Geoana, in care ii cere liderului PSD sa-i faciliteze accesul la congres pentru a-si prezenta candidatura si sustine ca actualul presedinte al PSD incearca sa obtina nedemocratic al doilea mandat.

Social-democratul ii spune lui Geoana ca a ales sa comunice cu el prin scrisori deschise, deoarece nu are acces la sedintele de partid, si nici la cele de socializare pe care liderul PSD "le organizeaza frecvent prin diverse restaurante". Alexandru mai sustine ca nu a primit niciun raspuns din partea lui Geoana, si nici a secretarului Liviu Dragnea, in ceea ce priveste solicitarea de a participa la lucrarile congresului din 20 februrarie pentru a-si putea sustine candidatura si proiectul politic, potrivit NewsIn.

"Nu am primit nici un raspuns pana in prezent, dar am convingerea ca veti solutiona pozitiv cererea mea inainte de inceperea lucrarilor Congresului. Va asigur, ca am determinarea sa-mi duc demersul pana la capat, exceptand cazul in care voi fi oprit sa candidez prin mijloace nedemocratice sau administrative", scrie membrul PSD. El mai sustine ca modificarile la statut ar trebui operate pentru congresele ce vor urma celui din 20 februarie, potrivit principiului ca "<<regulile nu se schimbã in timpul jocului>>, pentru ca altfel se creeaza discriminari inerente".
"Nu faptul ca Mircea Geoana ar castiga un nou mandat poate duce la plecari masive din partid sau chiar la scindare, ci modul nedemocratic in care pregatiti Congresul si fortati victoria. Toate acestea induc sentimentul ca nu aveti incredere in propria capacitate, in propriul program politic. Nu cred, ca va doriti, ca lumea sa creada asa ceva", ii mai scrie social-democratul lui Geoana.

Andrei Alexandru mai spune ca impartaseste "ingrijorarile si nemultumirile celorlalti candidati la presedintia PSD si a altor lideri ai partidului referitoare la criteriul <<sui generis>> de reprezentare numerica a organizatiilor judetene la Congres si la ideea constituirii unor echipe de conducere in jurul candidatilor". "Altfel, devine evident urmatorul calcul matematic, care nu are nicio legatura cu alegeri libere si democratice: 30 de vicepresedinþi propusi in echipa lui Mircea Geoana aduc voturile din 32 de organizatii judetene (Vanghelie decide delegatii a 3 organizatii judetene), ceea ce denatureaza votul liber si direct al delegatilor in vot indirect sau imperativ sau controlat. In aceste conditii, nici nu ar mai fi nevoie de alegeri pentru presedintia partidului. O asemenea abordare ar fi echivalenta cu adoptarea unui articol in Statut care ar suna cam asa: <<La Congresul din 20 februarie 2010, presedintele ales al partidului trebuie sa aiba prenumele: Mircea si numele: Geoana>>", isi incheie scrisoarea fostul consilier al lui Nicolae Vacaroiu. [PSD: "Toti" impotriva lui Geoana]


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.