Intre senatorii democrat-liberali si cei independenti ar exista tensiuni, deoarece acestia din urma se tem ca racolarile pe care le-ar putea face PDL in perioada urmatoare ar duce la desfiintarea grupului lor, spun surse parlamentare.

Ingrijorarea independentilor din Senat ar porni de la faptul ca in ultima vreme trei colegi deputati au plecat la PDL ( Dan Mihai Marian, Ion Cristian Burlacu, in ianuarie si Gheorghe Coroama, in februarie, toti trei ex-PNL), confirmand astfel politica de racolare practicata de democrat-liberali. Situatia este mai delicata la Senat, deoarece daca doi senatori independenti (din totalul de opt) s-ar afilia PDL, grupul se va desfiinta, deoarece Regulamentul spune ca un grup parlamentar trebuie sa numere cel putin sapte persoane.

Temerile senatorilor condusi de Liviu Campanu sunt cunoscute de pedelisti. Astfel, senatorul PDL Iulian Urban spune intr-o postare pe blogul sau, ca ministrul Apararii, Gabriel Oprea, s-ar fi plans presedintelui Basescu de faptul ca democrat-liberalii au atras in grupul lor parlamentari din grupul independentilor. Urban precizeaza ca tensiunile ar fi aparut dupa ce cativa parlamentari independenti au parasit grupul la care se afiliasera initial pentru grupul democrat-liberal. "Umbla vantul cu vorbe si aminteste de un scandal cat casa intre PDL si independenti, dupa ce un deputat independent a trecut la PDL. S-a enervat herr general Oprea si s-a dus glont la Cotroceni, unde i-a adus aminte lui Base ca intelegerea era ca cele doua grupuri sa nu ia oameni unii de la altii. Mai mult, doi senatori independenti se pregatesc sa treaca oficial la PDL, asa ca scandalul va continua. Unul are adeziunea deja semnata, altul si-a inaugurat azi in colegiu un sediu cu sigla PDL", se arata pe blogul lui Iulian Urban, intr-o postare de pe 3 februarie. Contactat de NewsIn, Urban a evitat sa faca publice numele celor doi atata vreme cat decizia lor nu este definitiva si nu au facut un anunt oficial in acest sens.

Senatorul independent Liviu Campanu a spus ca interdictia racolarii urmeaza sa fie oficializata in cursul saptamanii viitoare. "Exista un document care nu a fost semnat inca in care este reglementata colaborarea cu PDL si sustinerea proiectelor Guvernului in care este si un articol ce prevede ca asemenea treceri nu vor mai fi posibile", a declarat Campanu pentru NewsIn.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.