UDMR va aniversa sambata, 16 ianuarie, 20 de ani de la infiintare, prin organizarea unei gale la Opera Maghiara din Cluj-Napoca.

Potrivit vicepresedintelui executiv al UDMR Cluj, Szep Gyula, gala, care incepe la ora 17.00, va include premierea a 30 de persoane care au contribuit la constructia Uniunii.

"Programul va include acordarea unor plachete pentru 30 de persoane care au participat la fondarea UDMR, in diferite regiuni ale tarii. Printre aceste persoane se numara Kelemen Hunor, Tokes Laszlo, Takacs Csaba, mai multi membri ai comisiei provizorii de functionare a UDMR in momentul infiintarii, precum si zece dintre primii presedinti judeteni ai Uniunii”, a declarat, miercuri, Szep Gyula, adaugand ca alte 200 de persoane vor primit astfel de plachete omagiale dupa gala.

Dupa decernarea plachetelor, va lua cuvantul presedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, transmite NewsIn.

Gala va incepe cu prezentarea unui filmulet de sapte-opt minute despre UDMR in cei 20 de ani de existenta, urmat de discursuri din partea presedintelui UDMR, Marko Bela si Kantor Lajos - primul presedinte al UDMR Cluj si membru fondator UDMR - precum si din parte reprezentantilor partidelor maghiar din Ungaria, Voivodina si alte regiuni in care locuiesc maghiari.

Gala va dura in jur de o ora jumatate si este evenimentul central al aniversarii a 20 de ani de la infiintarea UDMR.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.