"Valul creat impotriva lui Traian Basescu nu va mai putea fi oprit. Va pleca, in scurt timp, de la Cotroceni dar si din politica. Dupa 20 de ani de la revolutie estecazul sa nu mai traim umilinta de la Berlin, cand niciunul dintre marii conducatori ai Europei nu a amintit de Romania, desi Traian Basescu era prezent la ceremoniile organizate pentru a aniversa caderea Zidului Berlinului. Sub conducerea lui Traian Basescu, Romania a fost scoasa depe harta Europei", a descris Orban relatiile dezastruoase ale tari noastre cu tarile europene, rezultate in urma politicii duse de presedintele Basescu.
In opinia prim-vicepresedintelui PNL, seful statului, in loc sa faca politica economica pentru a ajuta tara sa treaca mai usor peste efectele crizei economice, a facut tot felul de acrobatii politice. "Daca veti intalni romani care-l voteaza pe Traian Basescu sa le spuneti sa faca acest lucru atunci cand va demonstra ca a facut reformele institutionale promise, cand va trage in tepele din Piata Universitatii pe toti coruptii de care a vorbit in campania electorala de acum cinci ani. Daca nu-i trage pe aia sa-i traga pe ministrii pe care i-a propus: Elena Udrea, Ritzi-Pitzi, Berceanu, Blaga si restul companiei", a mai spus Orban.
Liberalii din Olt au fost indemnati sa aiba aceeasi pozitie si atunci cand ii intalnesc pe sustinatorii lui Mircea Geoana.
"Daca va intalniti cu sustinatorii lui Mircea Geoana sa-i indemnati sa-l voteze atunci cand va da cei 25.000 de euro romanilor din strainatate care se intorc acasa, cand va majora salariile profesorilor cu 50%, cand le va oferi romanilor saraci medicamente gratuite si va trimite un roman in cosmos. Eu il propun pe Mircea Geoana pentru a fi trimis in cosmos", a afirmat Orban, precizand ca, in locul lui Mircea Geoana, el nu ar mai fi candidat nici pentru primar al comunei Visina daca ar fi mintit atat cat afacut-o in ultimii ani liderul social-democrat, transmite NewsIn.
Prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, a participat, alaturi de Varujan Vosganian si Norica Nicolai, la Slatina, la o intalnire cu membri si simpatizantii partidului care-l sustin pe Crin Antonescu pentru functia de presedinte.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro