Presedintele UDMR Marko Bela a declarat pentru NewsIn, ca formatiunea pe care o reprezinta a fost invitata la discutii cu premierul desemnat Liviu Negoita, precizand ca o eventuala intalnire ar putea avea loc luni, in acest sfarsit de saptamana liderii UDMR fiind prezenti in teritoriu.
Atat presedintele UDMR, Marko Bela, cat si liderii grupurilor parlamentare ale formatiunii din Senat si Camera Deputatilor, Verestoy Attila si Marton Arpad au precizat sambata pentru NewsIn ca in acest sfarsit de saptamana se afla in teritoriu, in Ardeal, si ca vor veni in Bucuresti luni.

"Am fost invitati la consultari de premierul desemnat, dar noi nu suntem in Bucuresti. Noi de luni suntem acolo, o sa ne consultam si cu PSD si cu PNL, dupa aceea vom lua o decizie, dar nu vad un motiv pentru care ar trebui sa ne schimbam optiunea de a-l sustine pe domnul Klaus Johannis pentru functia de premier", a precizat presedintele UDMR.

Premierul desemnat Liviu Negoita a afirmat vineri, dupa intalnirea de delegatiile PDL si ale grupurilor parlamentare ale minoritatilor si independentilor, ca runda de discutii de duminica privind constituirea noului Cabinet va avea ca obiect si componenta viitorului Executiv.

Premierul desemnat a spus ca duminica, la ora 16.00, va negocia cu cei care au raspuns apelului sau - grupul minoritatilor nationale si grupul parlamentarilor independenti, - dar este deschis la discutii cu cu celelalte partide, daca se vor prezenta la negocieri. "Am discutat si cu cei de la UDMR care mi-au motivat absenta lor de la discutii, urmand sa ne intalnim in cursul zilei de sambata sau de duminica", a anuntat Liviu Negoita.

El a precizat ca la discutiile de duminica, la care spera sa participe si PSD si PNL, carora le-a reinnoit public invitatia, se va discuta si componenta Cabinetului pe care-l va prezenta luni Parlamentului pentru acordarea investiturii.

"Sunt convins ca Romania are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline. Semnalul dat astazi de Fondul Monetar International este foarte important (...) Luni, voi depune lista noului Cabinet la Parlament. Sigur, duminica o sa discutam si despre componenta Guvernului"
, a declarat premierul desemnat.

Negoita a spus ca spera ca negocierilor de duminica sa le dea curs toate partidele politice. "Nu vreau sa calific refuzul PNL si PSD. Inteleg aceasta perioada de campanie electorala (...) Am fost desemnat ca premier in baza prevederilor constitutionale si cred ca regulile democratiei sunt valabile pentru toti: nu se poate, oricat ne-am dori, sa incalcam dreptul presedintelui de a desemna un premier printr-o majoritate de conjunctura", a mai spus Liviu Negoita.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.