Daca pentru functia de presedinte al PD nu s-a "batut" decat Emil Boc, cele 10 posturi de vicepresedinte au devenit deosebit de tentante pentru democrati. Pana in prezent nu a fost inregistrata, oficial, nici o candidatura, dar mai multi lideri zonali sau nationali ai partidului si-au anuntat intentia de a incerca, peste o saptamana, sa castige increderea delegatilor din Consiliul National de Coordonare.
Democratii din judetele Moldovei ar dori sa obtina doua posturi de vicepresedinte.

De aceea, pana joi se vor inscrie in competitie deputatii Dan Carlan si Cristian Radulescu, care reprezinta organizatiile Iasi si Vaslui ale PD. "Pe noi, cei din Moldova, ne intereseaza sa avem o reprezentare pe masura in cadrul Biroului Permanent National", a declarat deputatul PD de Iasi, Dan Carlan. Insa acelasi lucru si-l doresc si pedistii bucuresteni, si cei din Ardeal, si oltenii. Siguri de obtinerea unei pozitii secunde in partid sunt, se pare, doar Sorin Frunzaverde, Liviu Negoita si Gheorghe Barbu. Acestia sunt apreciati atat de presedintele Boc, cat si de presedintele executiv Adriean Videanu si, in plus, se bucura si de simpatia unor organizatii.

Seculici vrea vice

Chiar daca pana la urma nu a mai candidat pentru a obtine sefia partidului si mentinerea acestuia pe culoarul social-democrat, Cezar Preda va incerca sa primeasca votul CNC pentru functia de vicepresedinte. Spre obtinerea aceleiasi functii tintesc insa si Gheorghe Seculici, vicepremierul a carei fiica a fost nasita de Traian Basescu, precum si primarul municipiului Brasov, George Scripcaru. Romeo Raicu, de la Organizatia PD Bucuresti, se pregateste si el sa convinga ca este cel mai bun candidat pentru a coordona politicile PD in domeniul securitatii nationale.

"Voi candida", a confirmat ieri Romeo Raicu. Numai ca aceeasi pozitie este avuta in vedere si de colegul sau din Mehedinti, Mihai Stanisoara. Un alt democrat care si-a anuntat intentia de a intra in competitie este deputatul de Bistrita, Ioan Oltean, care, desi a recunoscut ca are o relatie buna cu liderul partidului, Emil Boc, spune ca nu are nevoie de lobby.
Singura femeie care intra in lupta politica interna din PD pentru ocuparea unui post de vicepresedinte este deputatul Anca Boagiu. Cot la cot cu ea, vor mai candida Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, primarul de la Oradea, Petru Filip, si senatorul Nicolae Neagu.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.