Pro Democratia ameninta din nou cu boicotarea alegerilor daca nu va fi limitat votul pe liste suplimentare

Cu trei zile inainte de alegeri, Biroul Electoral Central a mai gasit o portita pentru "turistii electorali". Printr-o derogare adoptata de BEC, in citeva judete dispare limitarea numarului de sectii unde se poate vota pe liste suplimentare, adica tocmai conditia invocata de Asociatia Pro Democratia pentru a participa la monitorizarea celui de-al doilea tur de scrutin. De altfel, APD a anuntat ieri ca a primit semnale din tara potrivit carora Birourile Electorale Judetene intentioneaza sa nu respecte decizia initiala a BEC referitoare la limitarea sectiilor unde se poate vota pe liste speciale.

Purtatorul de cuvint al BEC, Victor Pasca Camenita, a declarat miercuri, citat de Mediafax, ca Biroul a adoptat o derogare de la decizia potrivit careia persoanele aflate in tranzit duminica vor putea vota doar la 52 de sectii din tara, amplasate in gari si aeroporturi. Conform derogarii prezentate de Camenita, persoanele care nu se afla in localitatea de domiciliu vor putea vota si in alte sectii, stabilite de prefecti si primari, aflate in apropierea garilor si autogarilor, daca in acestea nu au fost organizate, la primul scrutin, sectii de votare speciale.

Camenita a adaugat ca derogarea va fi valabila numai in "centrele de judet", precizind ca este vorba de 8-9 judete. Ieri ne-a fost insa imposibil sa obtinem de la BEC lista cu cele 8-9 judete despre care a vorbit Camenita si la fel de imposibil sa-l contactam pe acesta. Reprezentantul PSD in BEC, Dan Matei Agathon, ne-a declarat insa ca stabilirea sectiilor de votare "din apropierea garilor" unde se poate vota pe liste speciale este in sarcina Birourilor Electorale Judetene. Intrebat daca acestea pot fixa mai multe sectii de acest fel intr-o resedinta de judet, Agathon a spus ca este posibil. "Daca o sa vedem ca o sa faca, sa zicem, 10 sectii intr-un singur oras, o sa ne sesizam", a adaugat reprezentantul PSD. El a mai spus ca, din cite stie, printre judetele aflate in aceasta situatie se numara Arges si Caras-Severin.

Pro Democratia ameninta din nou cu retragerea

La o zi dupa ce a anuntat ca vor fi observatori ai asociatiei la alegerile de duminica, Pro Democratia are deja suspiciuni in legatura cu corectitudinea organizarii scrutinului din 12 decembrie. APD a fost alertata de o serie de semnale din tara potrivit carora in unele Birouri Electorale Judetene se pune problema nerespectarii deciziei BEC de limitare a sectiilor de votare pentru persoanele aflate in tranzit.
"Avem informatii ca la nivelul BEJ se discuta despre neaplicarea hotaririi BEC astfel incit sa se permita din nou ca persoanele aflate in tranzit sa voteze oriunde", a anuntat liderul Asociatiei Pro Democratia, Cristian Parvulescu.

"Nu avem inca probe, speram insa sa fie doar zvonuri pentru ca, daca se va intimpla asa, APD va reveni asupra deciziei si se va retrage de la observarea alegerilor de duminica", a adaugat Parvulescu. El a precizat ca hotarirea de revenire la alegeri a Pro Democratia s-a bazat exact pe acceptarea de catre BEC a limitarii sectiilor de votare, pentru a se reduce posibilitatea votului multiplu. "Nu ne-am imaginat ca se poate intimpla asa ceva", a reactionat Parvulescu.
In afara de posibilitatea de nerespectare a deciziei BEC, Asociatia Pro Democratia a mai luat atitudine si fata de intentiile PSD de organizare a unor echipe pentru mobilizarea electoratului in ziua votului, situatie semnalata in mai multe numere ale "Evenimentului zilei".

Parvulescu: Mobilizarea PSD incalca legea electorala

"Acest gen de iregularitate incalca legea electorala la mai multe articole", a mentionat Cristian Parvulescu. El a vorbit despre incalcarea primului articol din lege, in care se garanteaza libera exprimare a votului. "Un alt articol incalcat este cel care stabileste incheierea campaniei electorale cu 24 de ore inaintea votului. Chiar daca vor fi echipe care nu vor avea insemne de partid tot se va face propaganda partizana, ceea ce inseamna continuarea campaniei", a reclamat liderul APD.

Acesta a mentionat ca observatorii Pro Democratia vor fi atenti la astfel de manifestari si vor sesiza acest tip de nerespectare a legii electorale. Parvulescu a mai descoperit o similitudine frapanta intre situatia de la referendum, relevata de stenogramele PSD, si cea de mobilizare a electoratului, pusa la cale acum de acelasi partid.

"In stenograma din 20 octombrie 2003, la o zi dupa desfasurarea referendumului, liderii PSD vorbeau despre mentinerea unor echipe de 10-20-40 de persoane la fiecare sectie de votare. "Exact ca si acum", a declarat Parvulescu.

"Am cistigat mai ales prin organizare, cum ar spune Stalin"

Nastase: "Am cistigat mai ales prin organizare, cum ar spune Stalin"

Octav Cozmanca: "Trebuie sa facem o analiza foarte detaliata, serioasa, a tot ceea ce s-a intimplat pe parcursul pregatirii si desfasurarii propriu-zise a referendumului si, in al doilea rind, domnule presedinte (n.r. - Adrian Nastase), trebuie sa tragem o serie de concluzii serioase, incepind cu cele legate de organizare, de liste, de echipe. Noi trebuie sa avem echipe permanente pe fiecare sectie de votare, din astea 15.700 ale noastre, cu 10 insi, cu 20, cu 40, dar pe astea trebuie sa le stim, sa stim si noi sa le monitorizam, ca daca le stim noi este clar ca le au si chiar functioneaza la nivel teritorial, chiar daca o sa ne incarcam cu date, o sa centralizam, iarasi o sa fim apreciati de unii si de altii intr-un mod sau altul, dar trebuie s-o facem si cu logistica, cu foarte, foarte multe lucruri care sint de pus la punct, de la chestiuni minore pina la probleme de fond".

Nastase: "Am cistigat, sigur, o batalie politica, dar am vazut, in acelasi timp, ca am cistigat mai ales prin organizare, cum ar spune Stalin (n.r. - s-a referit probabil la expresia "nu conteaza cine voteaza, ci cine numara voturile"). Trebuie sa vedem problemele si cred ca intr-un timp foarte scurt ar trebui sa facem un inventar, si la nivel local va trebui sa vedem unde sint dificultati si unde sint diverse probleme".
(Pasaje din stenograma din 20 octombrie 2003 la care a facut referire presedintele APD)

Falsa "recomandare BEC": Pe Nastase puteti sa-l votati luni

Biroul Electoral Central a transmis ieri Inspectoratului General al Politiei o sesizare a Ministerului Afacerilor Externe potrivit careia la ambasadele si consulatele Romaniei au primit, prin e-mail, documente prin intermediul carora se recomanda ca sustinatorii lui Traian Basescu sa se prezinte la urne duminica, iar cei ai lui Adrian Nastase, luni.

Purtatorul de cuvint al BEC, judecatorul Victor Pasca-Camenita, a precizat ca aceste comunicate nu au fost trimise de Biroul Electoral Central. MAE a anexat la solicitarea facuta BEC o copie a unui mesaj primit de Ambasada Romaniei la Tripoli: "In vederea evitarii aglomeratiei la urne in cel de-al doilea tur de scrutin pentru desemnarea presedintelui Romaniei, persoanele care voteaza cu Traian Basescu sint rugate sa se prezinte la urne duminica, 12 decembrie, iar cele care voteaza cu Adrian Nastase isi vor putea exercita acest drept in ziua de luni, 13 decembrie". De mentionat ca acest mesaj a circulat, incepind de luni, sub forma de banc transmis prin e-mail, icq si sms.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.