Primarul Constantei s-a declarat foarte suparat pe Guvernul Boc din cauza unei propuneri de Ordonanta prin care primariile nu mai puteau emite bilete la ordin si a amenintat ca daca aceasta masura nu este scoasa "iese scandal". Coalitia "inspaimantata" a decis reintroducerea biletelor sub forma unui cadou guvernamental pentru populatia in "criza".
Edilul Constantei a declarat inaintea sedintei de Guvern ca a venit sa-si arate nemultumirea fata de decizia Executivului prin care biletele la ordin emise de administratia locala nu mai pot fi platite de Trezorerie, o masura care lui "i-a luat aerul".

"Domnul Boc si cu domnul Pogea au dat o ordonanta in care spun ca trezoreria, care e banca statului, nu mai executa aceste bilete la ordin peste patru ani, daca eu voi emite unul acum sau peste doua luni. De exemplu asfaltez un milion de euro pe luna, platesc in cash 200.000 si 800.000 nu mai pot sa platesc. (....) Mie mi-a luat aerul, eu nu mai pot sa construiesc, nu mai pot sa respir in Constanta", a declarat Mazare, citat de NewsIn.

Controversatul primar a declarat ca s-a consultat si cu alti primari si nici acestia nu sunt de accord cu Ordonanta guvernului.

"Daca nu se rezolva, nu e in regula deloc. Deloc. Adica cel putin in ceea ce ma priveste pe mine si pe alti primari din Romania cu care am discutat, iese cu scandal. Nu se poate da o ordonanta asa, fara sa intrebe pe nimeni si sa imi blocheze mie ceea ce eu fac de opt ani de zile. Biletele la ordin sunt niste obligatii de plata pe care le dai acum, urmand sa platesti peste patru ani de zile", a explicat Mazare.

"Cadoul" anti-criza

Se pare ca amenintarea cu "scandal" a primarului Constantei a functionat, Coalitia hotarand reintroducerea biletelor de ordin, ca "masura anti-criza".

Vicepremierul Dan Nica a declarat ca sistemul de plata cu bilete la ordin emise de autoritatile locale va fi reintrodus pentru a nu afecta programele de investitii, fiind totodata o masura benefica in perioada crizei deoarece utilizeaza resurse financiare private.

"Cu totii (primarii locali - n. red.) au aratat care sunt avantajele mentinerii acestui sistem de plata cu bilete la ordin si mai ales posibilitatea ca programele investitionale ale autoritatilor locale sa se desfasoare la un nivel foarte bun si mai ales fara niciun fel de priobleme. In perioada de criza este bine sa utilizezi cat mai mult resurse financiare private, si biletele la ordin asta permit, de fapt ele reprezinta o garantie catre companii ca vor fi platite la un an, la doi, la trei, la cinci ani, depinde cum au fiecare dintre aceste autoritati locale contractele incheiate", a declarat Nica.



Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.