Biroul Permanent Judetean al PSD Cluj a decis, luni, organizarea de adunari generale in 36 de organizatii, dupa ce, la sfarsitul saptamanii trecute, au avut loc sedinte asemanatoare in alte patru organizatii, transmite corespondentul NewsIn.
PSD Cluj are 81 de organizatii in judet. Presedintele PSD Cluj, Valentin Cuibus, a declarat luni, corespondentului NewsIn, ca patru organizatii au avut deja sedinte, respectiv in municipiul Turda si in comuna Catcau, unde cate un consilier local al partidului si-a pierdut mandatul.

Am decis sa avem adunari generale in organizatiile din 35 de comune si orasul Huedin. Deja au avut loc sedinte la Turda si in Catcau, unde s-a retras sprijinul politic pentru cate un consilier local, in comuna Borsa conducerea a ramas aceeasi, iar in comuna Cornesti a fost ales presedinte noul primar Dorel Julean. Consilierii locali vor fi inlocuiti cu urmatorii de pe lista. Organizatiile au decis retragerea sprijinului politic, pentru ca nu s-au implicat deloc in campania electorala, iar activitatea loc politica a fost egala cu 0”, a afirmat Cuibus.

Presedintele PSD Cluj a mai precizat ca exista si sase primari care risca sa ramana fara sprijin politic, din totalul de 14 cat ii are partidul in judet, tot pe motiv ca nu au avut o activitate politica satisfacatoare. Totodata, pana la 1 august, TSD Cluj-Napoca isi va alege presedintele.

Ei acum nu au presedinte. Am stabilit ca, in prima etapa, sa aiba loc alegeri pe colegiile uninominale din municipiu (patru colegii pentru Camera Deputatilor si doua pentru Senat, n.r.), dupa care sa isi aleaga un presedinte”, a mai adaugat Valentin Cuibus.

Acesta a spus ca nu s-a discutat organizarea unor alegeri pentru conducerea PSD Cluj-Napoca, insa, in saptamana care urmeaza, se va discuta si despre „cea mai buna solutie” pentru aceasta organizatie.

PSD Cluj a anuntat in urma cu cateva luni, dupa numirea lui Valentin Cuibus la conducerea filialei in urma demisiei deputatului Vasile Soporan de la sfarsitul lunii aprilie, ca doreste restructurari in cadrul unor organizatiilor care au avut rezultate slabe, pentru a obtine un scor electoral mai bun la alegerile prezidentiale din toamna.

La alegerile prezidentiale, PSD+PC a obtinut la nivelul judetului Cluj 19,82% din sufragii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.