Corneliu Vadim Tudor a prezentat structura Guvernului din umbra al PRM, fara a-i nominaliza pe toti posibilii membrii ai Executivului, el precizand ca nu doreste sa ii "expuna" pentru a nu "fi atacati si de a deveni tinte vii".
"Asa cum am promis vom prezenta Guvernul din umbra al PRM. Deocamdata doar structura lui, fara prea multe nominalizari, pentru ca nu vrem sa ii expunem pe oamenii nostri riscului de a fi atacati si de a deveni tinte vii. Spre deosebire de Guvernul PSD-PDL care este supradimensionat si bugetivor, avand nu mai putin de 19 ministere, mai mult decat au SUA, Guvernul PRM va fi mai redus ca dimensiuni, mai pragmatic si mai eficient", a afirmat, vineri, Vadim Tudor, potrivit NewsIn.

Totusi el a prezentat o parte din ministrii Guvernului din umbra, majoritatea vicepresedinti ai PRM: Lucian Bolcas, Gheorghe Funar, Gheorghe Buzatu, Constantin Gaucan, Dan Claudiu Tanasescu, Anca Petrescu, Angela Balan, Codrin Stefanescu, Marius Marinescu.

Astfel, Guvernul PRM va avea in structura sa 12 ministere. Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Ministerul Justitiei, Ministerul Economiei Nationale, Ministerul Agriculturii, Silviculturii si Mediului, Ministerul Transporturilor, Turismului si Dezvoltarii regionale, Ministerul Finantelor si Administrarii fondurilor europene, Ministerul Muncii si protectiei sociale, Ministerul Educatiei si Culturii, Ministerul Comunicatiilor si cercetarii stiintifice, Ministerul Sanatatii si Sporturilor, sunt ministerele prezentate de presedintele PRM, care a precizat ca totusi acestea "nu sunt batute in cuie".

In alta ordine de idei, referitor la o eventuala fuziune cu PNG prin absorbtia acestui partid de catre PRM, Corneliu Vadim Tudor spune ca, desi a avut parte de o colaborare eficienta cu fostul partid al lui Gigi Becali, nu se grabeste, si asteapta un semn din partea PNG, pentru continuarea negocierilor. "Am asteptat sa se rezolve problema judiridca a lui Gigi Becali si sa-si clarifice el unele probleme in fosta sa formatiune si asteptam sa vedem ce miscare va face el. Este un om de onoare, el v-a spus voua ca daca partidul nostru va avea un scor bun - si a avut, in conditiile date, un scor exceptional, pentru ca stiti cum s-a furat - el va convoca un Congres extraordinar al PNG si va decide fuziunea prin absorbtie, titulatura finala fiind tot PRM. Eu nu ma grabesc nicarieri, e si spre binele lor ca partid", a mai aratat Corneliu Vadim Tudor.

Totodata, el il sfatuieste pe Gigi Becali sa renunte la ideea de a face parte din familia politica a PPE din Parlamentul European. "Ii transmit prin voi sa nu mai bata la usa PPE-ului. Acolo se intra pe lobby unguresc si ungurii nu vor face lobby pentru cineva care a intrat in parlamentul European pe listele PRM. Ne urasc sincer de moarte astia. Dar si noi... avem o dragoste pentru astia", a mai explicat Vadim Tudor.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.