Miercuri, surse guvernamentale au declarat, pentru NewsIn, ca Ministerul Muncii a prezentat in sedinta de guvern niveluri de referinta pentru grila Legii unice de salarizare de 5,4, 3,8 si 2,3 salarii minime pe economie, in scadere cu circa 40% fata de coeficientii reper conveniti la inceputul acestei luni cu sindicatele, de 8,85, 6,5, 3,8. Aceste niveluri de referinta ar putea, insa, sa suporte modificari ulterioare in jos, daca impactul bugetar al aplicarii Legii unitare de salarizare nu va putea fi suportat, precizau sursele mentionate.
Ulterior, ministrul Muncii, Marian Sarbu, a admis ca nivelurile de referinta din grila de salarizare a Legii unitare a salarizarii se apropie de 5,4, 3,8 si 2,3, insa a precizat ca propunerile "sunt inca in negociere".
Intrebat de un jurnalist in legatura cu afirmatiile Ministrului Muncii, Boc a replicat ca el nu a participat la negocieri si ca detaliile legate de coeficientii din grila pot fi oferite doar de "cei care fac parte din comisia de negociere".
"Eu nu am participat la discutiile tehnice cu privire la ce au cerut sindicatele, la ce forma s-a ajuns si la ce compromis. E o discutie ca in orice negociere", a spus Boc.
El a avertizat, insa, ca ritmul de crestere a salariilor si implementarea proiectului de lege vor depinde "si de resursele financiare ale tarii, de economie - care sper sa ne sustina acest proiect de lege -, pentru ca daca economia nu merge, putem sa facem cele mai frumoase proiecte de lege, pentru ca vor ramane doar simple analize, fara sa poata fi implementate".
In acest sens, premierul a precizat ca a cerut pana marti o analiza financiara din partea Ministerului Finantelor.
Principiul de aplicare al Legii unitare a salarizarii in sistemul bugetar consta in cresterea mai rapida a salariilor de la baza piramidei si majorarea mai lenta sau chiar inghetarea salariilor mari "pentru o perioada de timp", pana se ajunge la raportul de 1 la 15 intre cele mai mici si cele mai mari salarii, a mentionat Boc.
Eventuala asumare a raspunderii de catre guvern, decisa de coalitie
Boc a mai spus ca proiect de lege va intra in dezbatere publica incepand cu 1 iulie, urmand a fi analizat si discutat de catre cei interesati, iar la inceputul toamnei, Guvernul va lua decizia politica cu privire la forma de promovare.
Executivul nu a renuntat la ideea de a-si angaja raspunderea asupra acestui proiect de act normativ, "dar evident decizia va fi una a coalitiei", a adaugat primul ministru.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
Daciana Sârbu, din nou îndrăgostită! Primele imagini cu iubitul ei surprinse...
Sursa: kudika.ro