"Avem toate informatiile necesare din partea institutiilor pentru a finaliza acest proiect, urmand ca Ministerul Finantelor sa faca si evaluarea financiara privind impactul bugetar al aplicarii acestei legi. Inca mai sunt cateva detalii ce privesc rotunjirea unor coeficienti, insa nu se va depasi termenul de 30 iunie pe care l-am stabilit (pentru finalizarea Legii n.r.)", a spus Mocanu.
"Vom prezenta proiectul in Guvern ca un document spre analiza", a adaugat secretarul de stat.
Reprezentanti ai confederatiilor sindicale au declarat, in cadrul ultimelor discutii in Grupul de lucru constituit la Ministerul Muncii, ca proiectul ar putea suferi modificari, astfel incat pozitia de intrare in grila sa reprezinte 2,8 salarii minime pe economie, iar prima pozitie sa reprezinte 7,8 salarii minime, in cazul in care, in urma analizei financiare, se va dovedi ca aplicarea grilei nu este sustenabila.
Marti va avea loc o intalnire intr-un grup restrans, la care va participa cate un reprezentant din partea celor cinci confederatii sindicale, la care s-ar putea stabili coborarea in grila a coeficientilor de la 3,8, respectiv 8,8, pana la 2,8 si 7,8, in conditiile in care, in acest interval de salarizare, se regasesc 85% dintre bugetari.
Tot atunci s-ar putea stabili introducerea in grila de salarizare a angajatilor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Curtii de Conturi si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), potrivit sindicalistilor prezenti la discutii.
Guvernul s-a angajat in fata FMI sa finalizeze pana in 30 octombrie Legea salarizarii unice.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro