Cutean afirma ca a ajuns in instanta dupa ce a fost reclamat de actualul presedinte al Asociatiei "23 decembrie Metrou", George Costin, care la acea vreme era subsecretar de stat si care a fost eliberat din functie de fostul prim-ministru, Adrian Nastase, pentru ca "se ocupa numai de reclamatii pe la institutii".
Emilian Cutean sustine ca problemele sale au inceput dupa ce a initiat Legea recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989 (Legea 341/2004), care prevede preschimbarea certificatelor de revolutionar.
Potrivit secretarului de stat, din cele aproximativ 27.000 de persoane care aveau certificate de revolutionar in 2004, doar 12.000 au trecut de comisiile de verificare si au obtinut prelungirea certificatelor. "Daca nu porneam lupta impotriva impostorilor, eu nu aveam acum nicio problema", a adaugat Cutean.
Premierul Emil Boc a declarat astazi ca a semnat deja decizia de eliberare din functia de secretar de stat pentru problemele revolutionarilor a lui Emilian Cutean, in urma deciziei instantei de a-l condamna la 5 ani de inchisoare cu executare, pentru coruptie.
Secretarul de stat pe problemele revolutionarilor, condamnat la 5 ani de inchisoare
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro