Co-Presedinta Ligii Pro Europa, Smaranda Enache, a anuntat ca a trimis o sesizare Comisiei Europene, prin care reclama grave nereguli in procesul electoral din 7 iunie, la alegerile europarlamentare din Romania si solicita CE sa ceara Guvernului roman un raport detaliat privind modul cum s-au desfasurat alegerile.
“In ciuda importantei deosebite a acestor alegeri, primele in care Romania trimite in Parlamentul European reprezentanti cu mandat complet, procesul electoral a fost grav viciat de fraude si neregularitati, semnalate atit de organizatiile civice care au furnizat observatori interni, cit si de partidele aflate in competitie si de mass media din intreaga tara”, transmite Pro-Europa.

Enache i-a transmis lui Barroso, presedintele CE, ca toate filialele BEJ au depus sesizari de frauda si neregularitati in ziua alegerilorm electorale. Pe langa aceste, insusi ministerul de interne, Dan Nica, a admis intr-o interventie publica ca “au existat incercari de fraudare a alegerilor europarlamentare si ca s-au dat bani si alimente pentru alegatori”.

Co-presedinta Pro-Europa informeaza CE si despre sondajul de opinie realizat de Asociatia Pro-Democratia (din data de 5 iunie – n. red.), care arata ca 57% din romanii care nu se prezinta de regula la vot sunt convinsi ca alegerile sunt fraudate.

Pro-Europa aduce la cunostinta Comisiei Europene ca cea mai grava suspiciune de frauda este legata de votul multiplu pe liste suplimentare.

In Romania, numarul acestor persoane este in mod traditional deosebit de mare, iar cu prilejul alegerilor europarlamentare din 7 iunie 2009, din numarul total de circa 4.600.000 al persoanelor care au votat, peste 660.000 de personae au votat pe liste suplimentare”, a declarat Smaranda Enache, care l-a informat pe Barroso si despre cazurile de “mita electorala”, constand in cumpararea voturilor prin cadouri in bani, alimente si obiecte de uz personal distribuite in ziua alegerilor.

Enache se arata ingrijorata de un al doilea fenomen, in scrisoarea transmisa CE. Aceasta vorbeste despre “problema prelungirii pe loc, in ziua alegerilor, a documentelor de identitate expirate”, in ciuda reglementarii privind eliberarea acestora. Din datele trimise CE, reiese ca peste 8.000 de carti de identitate au fost eliberate pe loc celor care au dorit sa voteze.

Nici politicienii nu au fost “cuminti”

Liga Pro-Europa i-a “parat” si pe politicienii care “nu au jucat corect” in lupta europarlamentarelor.

Cap de lista este chiar presedintele Traian Basescu, care si-a exercitat dreptul la vot insotit de fiica sa Elena Basescu, candidat independent la PE.

Urmatorul “pe lista neagra” e liderul PSD, Mircea Geoana care “a utilizat ziua alegerilor pentru a face declaratii politicereferitoare la prezenta militarilor romani in Irak, mizand pe atragerea de voturi pentru partidul sau”, transmite Pro-Europa, care isi continua lista cu alti politicieni si primary locali care au continuat campania electorala in ziua alegerilor.

CE sa ceara socoteala!

Smaranda Enache cere CE sa solicite Guvernului un raport detaliat privind modul cum s-au desfasurat alegerile pentru PE din 7 iunie si sa solicite adoptarea de urgenta a acelor masuri care sa garanteze eliminarea fraudei electorale.

Credem ca nu este nici in interesul nostru, nici al UE, ca parlamentarii europeni proveniti din Romania sa-si exercite mandatul sub suspiciunea lipsei legitimitatii democratice si a fraudarii alegerilor pentru PE”, incheie Enache.




Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.