Fostul premier Calin Popescu Tariceanu le-a trimis un mesaj parintesc liberalilor prin care ii sfatuieste ca pe viitor sa nu mai adopte o strategie de ofensiva la adresa oponentilor si sa incerce sa isi castige electoratul prin propriile proiecte, pentru a obtine un vot pozitiv.
Dupa ce a pierdut sefie PNL, Tariceanu a avut mult timp la dispozitie sa mediteze si a avut sansa sa priveasca “din exterior” campania electorala dusa de succesorul sau, Crin Antonescu, pentru europarlamentare.

Fostul lider liberal este dezamagit de faptul ca PNL a scazut cu mai mult de 4 procente de la ultimele alegeri parlamentare.

'Foarte dureros este si faptul ca sute de mii de romani, care au votat PNL in noiembrie, au stat acum acasa. Nu scriu acest post pentru a critica actuala conducere a partidului. Nici pentru a face o analiza a campaniei PNL. Sunt sigur ca actuala conducere a PNL va analiza aceste cifre si va trage cele mai bune concluzii. Va analiza ce s-a facut bine in campanie. Si unde s-a gresit. Rolul meu este sa vorbesc despre viitor. Despre ceea ce poate si trebuie sa faca PNL pentru a conduce din nou Romania”, a declarat Tariceanu, intr-un mesaj postat pe blogul sau.

Asumandu-si rolul “parintesc”, Tariceanu a facut o lista cu punctele pe care liberalii ar trebui sa le urmeze pentru a intra din nou in gratiile electoratului.

Lista “obligatiilor” liberale

Fostul premier le-a explicat colegilor sai ca principala calitate pe care PNL trebuie sa o evidentieze este “politica autentica de centru dreapta”.

Stanga a venit din nou la putere. FSN s-a refacut si conduce Romania. Cu vechile politici economice. Politici de stanga. PNL va fi alternativa la puterea de stanga, doar daca isi consolideaza pozitia pe centru-dreapta”, le transmite Tariceanu liberalilor.

O alta zona de “concentrare” gasita de Tariceanu este “clasa de mijloc” pe care o denumeste “motorul cresterii economice” si le cere colegilor sai sa se axeze pe dezvoltarea si sustinerea ei.

Cel mai important punct de pe lista “taticului” liberal este atitudinea pe care PNL trebuie sa o adopte. Acesta le sugereaza colegilor sai sa nu faca aceeasi greseala pe care a facuto el pe parcursul guvernarii si sa renunte la politica anti-Basescu.

PNL este partidul unui proiect, nu partidul impotriva unui politician, fie el si Traian Basescu. Stiu ca in politica si in strategiile electorale este mult mai usor sa te bati cu un om, decat pentru un proiect. PNL nu este insa un partid-cazemata, in care membrilor li se arata fotografia dusmanului, si apoi actioneaza ca niste pitbulli. PNL a inceput sa creasca electoral, doar dupa ce am renuntat sa mai raspund la atacurile politice ale lui Traian Basescu”, le scrie Tariceanu colegilor de partid.

Acesta il critica “subtil” pe Crin Antonescu pentru declaratiile lui din ultimele zile ale campaniei si spune ca electoratul nu va vota cu liberalii atata timp cat sunt indemnati sa faca acest lucru nu pentru viitoate proiecte ci pentru a pedepsi un alt partid.

Va rog sa veniti la vot si sa-I pedepsiti pe cei aflati la guvernare”, le transmitea Antonescu alegatorilor in ultimele zile de Guvernare.

'Nu vom castiga nimic, daca ne coboram din nou in mocirla politicii. Sa ii lasam pe Geoana si Basescu sa isi injure reciproc rudele, sau sa schimbe ironii de prost-gust. PNL trebuie sa opuna acestui mod de a face politica”, transmite Tariceanu.

In incheiere, fostul lider liberal ii roaga pe colegii sai sa sustina in continuare proiectele anti-criza si sa fie uniti pentru a reusi sa ajunga din nou la guvernare.



Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.