"Va fi foarte aproape de presedinte, va candida la o alta functie, si in urmatorii 10 ani de zile Marian Vanghelie are o linie foarte clara. Va pot spune altfel: nu va candida acum, dar vreau sa spun ca va fi presedintele partidului intr-o perioada, ca asta-i viata. Si vine vremea si lui Marian Vanghelie, dar nu ma grabesc, mai am multe de invatat, mai am multe de acumulat, si nu e timpul meu. Avem colegi si cred ca toate trebuiesc in etape, sa nu incerci sa arzi etapele", a explicat presedintele PSD Bucuresti la emisiunea Nasul, de la B1 TV, joi seara.
Totodata, el a clarificat de ce nu a luat cuvantul la desemnarea lui Geoana de catre Consiliul Natioanal drept candidat oficial al PSD la alegerile prezidentiale. "Astazi (joi, n.r.) era momentul viitorului presedinte al Romaniei, nu trebuia sa vorbeasca Marian Vanghelie. Am gandit aseara la organizare cu toti colegii care am fost cum facem desfasuratorul, am fost unul dintre cei care am gandit si am acceptat", a spus Vanghelie.
Consiliul National largit al Aliantei PSD+PC l-a nominalizat joi pe Mircea Geoana drept candidatul la Presedintie, propunerea fiind inaintata de Ion Iliescu, presedintele de onoare al partidului.
"Va propun sa sustinem aceasta propunere in ceea ce priveste candidatura lui Mircea Geoana la Presedintia tarii. Va fac aceasta propunere cu convingerea ca Mircea Geoana are si potential si capacitatea de invatare pentru aceasta misiune de inalta raspundere", a declarat Iliescu. El a precizat insa ca decizia finala in privinta acestei candidaturi apartine Congresului.
La randul sau, presedintele CN al PSD, Adrian Nastase, a declarat ca interpreteaza aplauzele din sala drept o acceptare a acestei propuneri.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Românul plecat din Giulvăz în Spania prin Erasmus și ajuns în Copenhaga, unde...
Sursa: start-up.ro
-
Antonio Banderas, transformare radicală după infarctul suferit: Nu am fost...
Sursa: kudika.ro
-
Drob tradițional de miel: rețeta clasică românească
Sursa: garbo.ro