"Biroul Permanent a hotarat sa amane, de principiu, pentru saptamana viitoare discutarea si repartizarea raportului in plenul Senatului", a anuntat Chelaru, care a explicat ca decizia a fost luata in urma analizei cererii lui Serban Mihailescu, care se afla internat la o clinica medicala din strainatate, fiind operat, astfel ca nu poate fi prezent la sedinta.
Chestorul Senatului a subliniat ca Biroului Permanent ii vor fi prezentate documentele care sa ateste starea medicala a lui Serban Mihailescu. Chestorul Senatului a avansat ca posibila data pentru vot 27 mai, dar a tinut sa precizeze ca unii colegi au sustinut in cadrul sedintei ca nu ar fi "uman" sa fie stabilita un astfel de termen fara a se sti exact starea sanatatii lui Mihailescu.
Social-democratul a mai mentionat ca au existat discutii in cadrul Biroului Permanent pentru crearea unui "echilibru" intre "dimensiunea medicala si problemele specifice" ale colegului Serban Mihailescu, astfel incat sa nici nu se mai tergiverseze foarte mult situatia.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Gabi Bădălău pierde definitiv procesul privind pensia alimentară. Conturile...
Sursa: kudika.ro
-
Cortizol crescut de la stres? Remedii naturale blânde pentru corp obosit,...
Sursa: garbo.ro