Conducerile celor doua Camere ale Parlamentului au decis, luni, prelungirea pana la 30 aprilie a termenului de elaborare a avizelor si raportului asupra proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor si deputatilor, a anuntat secretarul Camerei, Sever Voinescu.
Comisiile juridice ale celor doua Camere au solicitat amanarea termenului de depunere a raportului si avizelor, invocand lipsa de timp pentru a lua in dezbatere proiectul de modificare a Statutului deputatilor si senatorilor, in sensul eliminarii pensiilor speciale ale acestora, transmite NewsIn.

"Comisiile au argumentat, pe buna dreptate, ca au fost ocupate cu lucrarile la cele patru Coduri din justitie", a explicat deputatul Sever Voinescu.

Primul proiect de lege de aliniere a pensiilor alesilor la nivelul stabilit prin Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii a fost initiat in toamna trecuta de deputatul PDL, Cristian Radulescu, insa, imediat dupa alegeri, fiind o noua legislatura, proiectul a fost clasat de noua conducere a Parlamentului. La scurt timp, dupa o serie de reactii publice pe acest subiect, parlamentarii PDL au redepus, pe 23 februarie, proiectul de lege, de aceasta data cu sustinerea a 102 deputati.

In momentul de fata, Legea 96/2006 stabileste cuatumul pensiei la nivelul de 80% din indemnizatie, in cazul celor care au detinut cel putin trei mandate. In situatia in care alesii au obtinut doar unul sau doua mandate, cuantumul pensiei scade cu 40%, respectiv 20%, iar in cazul mandatelor incomplete suma se diminueaza sau se majoreaza proportional. Totodata, pensiile se actualizeaza in maximul 6 luni de fiecare data cand indemnizatiile senatorilor si deputatilor se modifica.

Astfel, in cazul unui parlamentar cu 3 mandate pensia porneste de la 4.480 de lei pe luna, reprezentand 80% din indemnizatia de baza a unui parlamentar care este de 5.600 de lei. La aceasta suma se adauga suplimentele financiare aferente functiei ocupata in legilativ, de presedinte al Camerei Deputatilor sau Senatului, vicepresedinte, secretar, chestor sau presedinte de comisie, dar si sporurile aferente.

Lista persoanelor care au solicitat adeverinta pentru pensionarea in baza Legii 96/2006 privind Statutul senatorilor si deputatilor cuprinde in cazul Camerei Deputatilor 388 de nume, iar in cazul Senatului - 183, potrivit datelor oficiale obtinute de Agentia NewsIn. Pe baza acestei adeverinte, pe care o prezinta la Casa de pensii, fostii senatori si deputati isi calculeaza pensiile.


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.