Pop a declarat, intr-o conferinta de presa tinuta miercuri la Cluj, ca sindicatul, la care este afiliat Federatia Projust, a personalului din justitie, va sesiza si forurile europene, deoarece grefierii nu si-au primit drepturile salariale convenite anul trecut, si obtinute in instanta, transmite NewsIn.
“Daca Guvernul Romaniei nu respecta legile din Romania si nu respecta hotararile judecatoresti irevocabile, noi, ca si sindicat, suntem obligati sa ne adresam forurilor europene, inclusiv la CEDO, pentru a ne primi drepturile noastre salariale pentru membri nostri de sindicat din Federatia ProJust, a lucratorilor din instantele de judecata. In cazul in care acest lucru nu va fi rezolvat vor fi facute denunturi penale impotriva Guvernului Romaniei, a ministrului Justitiei pentru nerespectarea deciziilor judecatoresti care sunt obligatorii pentru toata lumea. Si contra premierului si a ministrului Justitiei”, a afirmat Pop.
Presedintele Cartel Alfa Cluj a precizat ca, in baza unui acord cu ministerul Justitiei, aprobat prin OU 75/2008, ProJust a fost de acord cu esalonarea platilor sporului de rist si suprasolicitare neuropsihica catre grefieri. Astfel, in septembrie 2008 acestia urmau sa primeasca 40%, in martie 2009 – 30%, iar in octombrie 2009 – 30%. Pop sustine insa ca, in octombrie anul trecut, grefierii au primit doar 30%, iar in martie nimic.
La randul ei, Maria Olaru, presedintele Sindicatului Personalului Auxiliar din Justitie Cluj, a declarat miercuri, pentru NewsIn, ca grefierii au continuat si miercuri protestul, care consta in suspendarea activitatii intre orele 10.00 si 12.00 – cu exceptia cauzelor cu arestati.
Potrivit lui Olaru, un grefier are 45-60 de dosare intr-o sedinta, iar salariul nu depaseste 1.200 de lei pe luna. Cei peste 200 de grefierii care lucreaza la instantele din Cluj-Napoca au inceput sirul protestelor spontane de vineri, cand, intre orele 10.00 si 12.00, nu au intrat in salile de judecata.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
Așteptarea aproape a luat sfârșit, Avatar: Fire and Ash apare în mai puțin de...
Sursa: kudika.ro