Biroul Permanent National al PD-L a decis, luni, ca deputatii democrat-liberali sa voteze impotriva motiunii simple a PNL pe tema educatiei, care va fi discutata la Camera Deputatilor.

Gheorghe Flutur a caracterizat motiunea liberalilor indreptata impotriva ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, drept un document demagogic. "PD-L si parlamentarii sai, solidar cu partenerii nostri din PSD, vom vota impotriva motiunii simple pe tema educatiei. Motiunea este un act demagogic, este o motiune superficiala ce nu vine cu nici o solutie", a apreciat demcorat-liberalul.

El a spus ca semnatarii motiunii sunt cei responsabili pentru situatia actuala a sistemului de invatamant, fapt pentru care deputatii PD-L nu vor sprijini acest demers. "Daca ne gandim cine sunt responsabili, cel putin in ultima parte, vedem ca sunt chiar semnatarii motiunii, cei din PNL. Astazi, in BPN am discutat respingerea acestei motiuni, in parteneriat, PD-L cu PSD", a conchis Flutur.

Liberalii critica, in textul motiunii simple pe educatie, masurile luate de Ecaterina Andronescu privind diminuarea orelor de sport, istorie si limbi straine, dar si lipsa unei strategii unitare privind sistemul de invatamant preuniversitar, sustinand ca actiunile ministrului sunt incoerente, transmite NewsIn.

"In anul 2009, la conducerea Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovatiei, doamna Andronescu si-a lansat activitatea printr-un set de masuri drastice legate de reducerea orelor din aria curriculara, prin diminuarea orelor de sport, istorie si limba moderna. Mai mult, ordinele emise de doamna ministru dovedesc lipsa unei strategii unitare privind sistemul de invatamant preuniversitar. Inca de la inceputul mandatului sau, actiunile doamnei ministru Andronescu au dovedit incoerenta si incompetenta Guvernului Boc in a gestiona procesul de reforma al educatiei", se arata in textul motiunii simple a liberalilor vizand domeniul educatiei.

Deputatii PNL sustina ca motiunea depusa la Camera Deputatilor are drept scop principal apararea intreselor elevilor si profesorilor si cer organizarea unei dezbateri publice avand ca tema reconsiderarea planului cadru de invatamant preuniversitar, pentru a identifica solutia potrivita pentru pastrarea acelor discipline utile si eliminarea sau diminuarea celor care incarca programul elevilor. PNL mentioneaza, pe de alta parte, ca sprijina reducerea orelor din programa elevilor.

"In aceste conditii, pentru a nu lasa in derizoriu educatia in cadrul invatamantului preuniversitar, este obligatoriu ca doamna ministru sa revina asupra deciziilor de eliminare a orelor de sport, istorie si limba moderna din programa preuniversitara, printr-o recalculare a tuturor factorilor implicati si a repercursiunilor sociale, educative si sportive ce ar putea fi afectate. Ca o datorie esentiala a pozitiei pe care o ocupa, Ecaterina Andronescu trebuie sa aplice o strategie responsabila in domeniul educatiei si care sa tina cont de particularitatile si beneficiile necesare fiecarei parti implicate in sistemul de invatamant, fie ei profesori, elevi sau parinti", conchid initiatorii motiunii simple pe educatie.

Motiunea va fi discutata luni seara, incepand cu ora 20.00, urmand ca votul sa fie dat marti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.