Graba este atat de mare incat s-a trecut la discutii pe articole inainte de a fi fost depuse amendamentele.
Subcomisia care se ocupa cu analizarea Codului Penal si a Codului de Procedura Penala, condusa de ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Victor Ponta, a decis sa lase colegilor termen pana pe 25 martie pentru formularea si depunerea amendamentelor.
Mai zelosi s-au dovedit a fi parlamentarii din subcomisia de Coduri Civile, condusa de democrat-liberalul Daniel Buda. Acestia au inceput dezbaterile pe articole inainte de a fi depuse amendamentele, prilej de noi contre intre pesedisti si pedelisti, primii sustinand ca este nejustificata graba atunci cand este vorba de "chestiuni fundamentale".
Presedintele Buda s-a aparat spunand este vorba doar de discutii de principiu pe marginea articolelor si ca amendamentele vor fi facute publice si vor fi discutate pe masura depunerii lor.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro