"Asa cum a spus si comisarul Almunia ieri (luni - n.r.), am primit cererea din partea Romaniei si am inceput deja sa lucram impreuna cu autoritatile de la Bucuresti si cu expertii FMI la un memorandum de intelegere pentru un pachet financiar", a spus Torres.
Intrebata daca situatia Romaniei - cu o datorie a sectorului privat de 24 de miliarde de euro - va permite impunerea de conditii diferite fata de Letonia si Ungaria, unde datoria publica era marea problema, Torres a raspuns: "Nu stiu daca situatia difera. In orice caz, mecanismele utilizate sunt aceleasi", a subliniat ea.
Dupa cum arata memorandumurile de intelegere semnate anul trecut de guvernele de la Budapesta si Riga, UE a conditionat acordarea transelor de imprumut de reducerea deficitului bugetar si de impunerea unor politici fiscale restrictive. Indeplinirea conditiilor este monitorizata atat de FMI, cat si de UE.
Ministerul Finantelor Publice a anuntat oficial marti ca autoritatile romane au in vedere accesarea de asistenta financiara externa pe termen mediu, decizia fiind deja comunicata Comisiei Europene. "Ministerul Finantelor Publice si Banca Nationala a Romaniei au demarat discutii preliminare, cu reprezentantii Comisiei Europene, ai Fondului Monetar International si ai Institutiilor Financiare Internationale, cu privire la evaluarea cadrului macroeconomic si a necesarului potential de finantare externa a Romaniei", se spune in comunicatul institutiei.
Finantele arata ca asistenta financiara externa si "masurile proactive ale autoritatilor romane" sunt o garantie de consolidare a stabilitatii financiare, pe termen mediu, "incurajand astfel relansarea mediului de afaceri si recastigarea increderii investitorilor in potentialul economic al Romaniei".
Ministerul nu precizeaza volumul asistentei financiare avute in vedere, in conditiile in care miercuri soseste la Bucuresti o delegatie a FMI care va discuta, potrivit Fondului, despre un posibil program al FMI pentru Romania, "parte a unui pachet multilateral de finantare", la care sa mai ia parte UE si Banca Mondiala.
Romania ar putea primi un pachet de salvare de circa 20 de miliarde de euro de la Fondul Monetar International, in urma negocierilor dintre cele doua parti care ar trebui sa fie reluate miercuri, afirma marti cotidianul Financial Times, care citeaza sub acoperirea anonimatului "un oficial apropiat negocierilor".
Uniunea Europeana este gata sa negocieze cu Romania un ajutor financiar pentru a-i sustine economia in fata impactului crizei financiare globale, a declarat luni comisarul european pentru afaceri monetare Joaquin Almunia. Ajutorul va proveni dintr-un fond special al UE din care deja s-au alimentat Ungaria si Letonia, un fond instituit pentru membrii UE care nu fac parte din zona euro si care au probleme cu balanta de plati. "(Romanii - n.r.) sunt interesati de cooperarea pe care am avut-o cu Letonia si Ungaria", a declarat Almunia la o conferinta de presa sustinuta dupa reuniunea ministrilor de finante din zona euro. Dupa ce aceste doua tari s-au confruntat cu dezechilibre financiare, Ungaria a primit 6,5 miliarde de euro din acest fond, iar Letonia 3,1 miliarde ca parte a unui pachet mai larg de intrajutorare sprijinit de Fondul Monetar International. "Va trebui sa purtam discutii cu autoritatile romane, cu FMI. Va trebui sa le estimam nevoile financiare si sa stabilim lista de conditii", a mai spus Almunia.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro