Senatorul liberal a declarat ca democrat-liberalilor si pesedistilor le-au revenit functii in cele mai multe grupuri de prietenie si ca nu s-a procedat la impartirea acestora conform algoritmului, motiv pentru care reprezentantii PNL au decis sa lase vacante locurile ce le-au revenit. "S-au incalcat grav cutuma, algoritmul si Regulamentul", a acuzat reprezentantul PNL.
Hasotti, s-a plans, in sedinta Birourilor Permanente reunite din 2 martie, ca liberalilor le-au fost repartizate functii in grupuri de prietenie cu tari "mai putin tentante", precum Algeria sau Iran, insa alegerea statelor a fost facuta de alt liberal, Horea Uioreanu.
"Pentru Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputatilor si din Senat, sunt repartizate functii in grupurile de prietenie in tari de care, cu siguranta, nu foarte multi am fi foarte interesati. Eu nu spun ca vreun grup de prietenie este mult mai important decat altul, spun doar ca sunt grupuri de prietenie mai tentante si mai putin tentante. Eu nu pot fi de acord cu aceasta repartizare", a reprosat senatorul PNL, Puiu Hasotti, conducerii Parlamentului.
Liberalul a acuzat PSD si PDL ca au negociat singure aceasta impartire a functiilor din grupurile de prietenie, punand PNL si UDMR in fata unui fapt implinit si a anuntat ca liberalii ar putea decide sa nu desemneze nici o persoana in functiile de presedinte, vicepresedinte sau secretar in acest grupuri. "Cum se face ca, de exemplu, Grupul parlamentar al PNL nu are presedintia niciunei tari europene?" s-a intrebat liberalul.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
3 zodii pentru care lucrurile se aliniază în mod divin în viețile lor odată...
Sursa: garbo.ro
-
Psihologii dezvăluie frazele preferate ale oamenilor falși. 11 replici care...
Sursa: kudika.ro