Fostul ministru al Apararii din guvernul Tariceanu declara intr-un interviu acordat pentru Cotidianul ca arestarea lui Floricel Achim, care a fost decisa la Cotroceni, ridica multe semne de intrebare si nu exclude posibilitatea ca scopul operatiunii sa fie unul politic intern.

In calitate de fost ministru de Externe, dar si de fost ministru al Apararii, cum comentati scandalul diplomatic aflat acum in derulare intre Romania si Ucraina?

Nu pot sa va spun de ce s-a ales acest moment. Am inteles de la SRI ca era in lucrare de patru ani, din 2005. De la Ministerul Apararii stiu ca lucrurile erau sub control. Alegerea momentului, adica de ce s-a decis acum arestarea, ma depaseste.

Sa intelegem ca sunt semne de intrebare si pentru dvs?

Da. Teoria este foarte simpla. Cand ai pe unul pe care il stii, este preferabil sa controlezi ce da decat sa il umfli si dupa aceea sa risti sa se creeze noi canale si iti va trebui timp ca sa te documentezi ca sa le descoperi.

Nu stiu de ce s-a trecut acum la arestari.

Intr-un astfel de caz, cine ia decizia de a se actiona?

In mod normal, fiind vorba de o problema care intereseaza direct securitatea nationala, CSAT sau presedintele.

CSAT-ul nu s-a intrunit...

CSAT are doua modalitati de lucru. O modalitate oficiala, si cealalta, pe baza de consultari

Deci, o astfel de decizie doar Traian Basesecu o putea lua sau CSAT.

Da.

CSAT pe care tot Traian Basescu il conduce.

Da.

Faptul ca Traian Basescu este cel care a decis declansarea operatiunii “Floricel Achim” pune intr-o cu totul alta lumina anularea vizitei la Kiev?

N-as zice. Personal, consider ca nu era acum momentul unei vizite la Kiev. Din mai multe cauze. Situatia politica interna de la ei, perioada post-deciziei de la Haga. Nu era acum oportuna o vizita.

Sa intelegem, totusi, ca au ramas multe semne de intrebare si pentru dumneavoastra.

Inca o data va spun, pentru noi toti, pentru dvs., pentru mine, care percepem aceste lucruri sau primim informatii prin intermediul presei, e greu sa intelegi totul. Poate ca exista anumite ratiuni.

S-a vorbit despre o posibila legatura intre cazul de spionaj si interesul presedintelui si al anumitor servicii de informatii de a accelera adoptarea legilor sigurantei. Credeti in acest scenariu?

Mi-e greu sa raspund. Orice argument este posibil. (...) Eu am avut o discutie cu directorul SRI, domnul Maior. Dansul ne-a spus despre programul de restructurare si cresterea eficientei SRI. Eu l-am intrebat direct: “Dle director, faptul ca nu aveti legi va creeaza probleme?”. El mi-a raspuns: “Noi am facut toate schemele de restructurare plecand de la normele legale in vigoare”. Mi-a mai spus ca nu l-a deranjat faptul ca nu s-a urgentat adoptarea noilor legi. A mai spus ca daca s-ar adopta niste legi care sa le asigure mijloace mai bune, sigur, ii va ajuta.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.