Plenul a decis, de asemenea, sa acorde Comisiei juridice un termen de o saptamana pentru a elimina orice neclaritati, astfel incat proiectul de lege sa poata fi adoptat pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare. Ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, prezent la sedinta, a afirmat ca proiectul de lege are o semnificativa incarcatura politica si istorica si reprezinta o impacare cu o parte a istoriei Romaniei.
Olteanu a sustinut ca actul normativ va contribui la reglementarea situatiei bunurilor imobile ce au apartinut Regelui Mihai si va permite mentinerea Castelului Peles in proprietate publica, pentru a fi accesibil tuturor celor care vor voi sa-l viziteze.
El spus, totodata, ca pretul oferit Regelui Mihai cu titlu de despagubiri pentru Castelul Peles reprezinta mai putin de jumatate din suma stabilita de un evaluator independent.
Proiectul de lege prevede acordarea unei despagubiri banesti de 30 de milioane de euro catre fostul suveran, esalonat, in transe egale, pe o perioada de doi ani, pentru imobilele nerestituite apartinand Domeniului Peles, impreuna cu bunurile din dotarea acestora, aflate in administrarea Ministerului Culturii si Cultelor si, respectiv, a Regiei Autonome Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat.
Fostului suveran i se va restitui, daca legea va fi adoptata in forma propusa de Comisia juridica, Vila Cavaleri si va beneficia, pe durata vietii, de folosirea gratuita a Palatului Elisabeta - impreuna cu Principesa Margareta si Principele Radu - si a castelelor Peles, Pelisor si Foisor, ultimele trei doar pentru organizarea unor evenimente deosebite in masura in care in organizarea si desfasurarea acestora este implicat si statul roman.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro