Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a spus miercuri, la sedinta de bilant a Ministerului Public, ca, in opinia sa, nu se poate vorbi despre o criza a Justitiei, aratand ca in acest moment sistemul este inca in etapa de reconstructie.

Ministrul Predoiu a aratat ca se poate vorbi despre o criza de personal, o criza financiara si de o criza de incredere in sistemul judiciar, dar ca respinge ideea potrivit careia intreaga Justitie este in criza. "La ora actuala, justitia se afla intr-un adevarat santier institutional, ne aflam intr-un punct al reformelor", a spus ministrul, potrivit NewsIn.

Ministrul a mai precizat ca trebuie evitata greseala facuta anul trecut, cand, dupa un raport pe justitie al Comisiei Europene relativ favorabil la adresa Romaniei, autoritatile competente au incetinit reformele din sistem.

Predoiu a mai aratat ca proiectele codurilor penal si de procedura penala sunt "progresiste si reformatoare" si ca este convins ca acestea vor primi girul Parlamentului. De asemenea, Predoiu a mai cerut Consiliului Superior al Magistraturii sa definitiveze proiectul de lege privind raspunderea materiala magistratilor.

Boc: Caracterul impartial al anchetelor judiciare este un bun castigat, trebuie sa mearga mai departe

La acelasi eveniment, premierul Emil Boc a declarat ca in Romania nu exista doua justitii, una pentru oameni de rand si alta pentru demnitari, si a spus ca are incredere in sistemul judiciar romanesc. "Nu avem in Romania doua justitii, una pentru oamenii de rand si una pentru demnitari si, de aceea, acest efort al consolidarii caracterului independent si impartial al anchetelor judiciare fiind un bun castigat, el trebuie sa mearga mai departe", a spus premierul. Boc a spus ca el are incredere in sistemul judiciar din Romania, dar ca aceasta incredere se castiga in fiecare zi, prin actiunile fiecarei componente a sistemului, si prin capacitatea sistemului de a elimina persoanele care nu corespund statutului de magistrat. "O greseala, o incompetenta, un abuz al unui individ nu trebuie sa se rasfranga asupra intregului corp al magistratilor din Romania", a spus el.

Premierul a afirmat ca cele patru Coduri, care vor intra in dezbatere parlamentara, aduc imbunatatiri "substantiale" celeritatii actului de justitie. "Nici acestea nu vor fi insa suficiente. Daca ne gandim la faptul ca celebrul proces al secolului, de la Nuremberg, a durat zece luni, ne uitam in Romania si observam ca exista inca foarte multe procese care dureaza cu mult peste acest termen. Iar aceasta celeritate a actului de justitie este ceea ce deranjeaza cetatenii in raportul cu actul de justitie din fiecare zi", a spus Boc. Premierul le-a spus procurorilor ca au sarcina ca anchetele judiciare demarate sa nu ramana in sertare si, indiferent de calitatea persoanei anchetate, dosarele trebuie sa mearga mai departe.

Seful Executivului a mai spus ca Guvernul va sustine in Parlament o modificare legislativa prin care exceptia de neconstitutionalitate sa nu mai suspende procesul judiciar si spera ca actul normativ sa fie aprobat in aceasta sesiune parlamentara.



Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.