"Daca nu reusim sa rezolvam pana la Raportul din iulie principalele observatii, acele patru benchmark-uri, Romania risca sa primeasca restrictii de utilizare a fondurilor. S-a mai intamplat asta unui stat membru anul trecut si as vrea sa aveti in vedere acest lucru. Depinde de fiecare dintre dumneavoastra si de toti la un loc", s-a adresat presedintele procurorilor, cu ocazia prezentarii bilantului Ministerului Public pe anul 2008, transmite NewsIn.
Seful statului a precizat ca nu doar procurorii au sarcini legate de atingerea "unui standard minimal al unei justitii europene", ci si judecatorii, Guvernul si Parlamentul. Presedintele a adaugat ca i se pare "extrem de greu" de explicat de ce un corp profesional in care exista atat de multe persoane cu studii superioare, care au sarcina aplicarii legii, nu reuseste sa scoata tara din aceasta dificultate.
Traian Basescu a declarat ca, in comparatie cu anul 2007, in 2008 este evident un "usor progres al actiunii procurorilor". "Chiar daca nu corespunde asteptarilor populatiei, care ar vrea sa se faca mai repede dreptate, putem aprecia ca lucrurile au directie buna. Va trebui sa crestem viteza in atingerea dezideratelor pe care vi le propuneti si pe care le asteapta si populatia", a spus seful statului.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro