Posta Romana a renuntat, joi, la recursul declarat impotriva deciziei Judecatoriei Sectorului 1, care respinsese actiunea formulata de Posta Romana, in procesul in care compania a cerut despagubiri de 1 leu lui Cosmin Gusa, in urma unor declaratii facute de acesta.

Judecatoria Sectorului 1 a respins ca neintemeiata, in data de 3 noiembrie 2008, actiunea formulata de Posta Romana in procesul in care compania a cerut despagubiri de 1 leu lui Cosmin Gusa, in urma unor declaratii facute de acesta, ce ar fi adus prejudicii companiei.

Compania Nationala Posta Romana (CNPR) a anuntat, pe 19 noiembrie 2007, ca il da in judecata pe presedintele Partidului Initiativa Nationala, Cozmin Gusa, in urma unor afirmatii la adresa companiei, care i-ar fi cauzat acesteia grave prejudicii. Declaratiile lui Gusa se refereau la asociererea Postei Romane cu o firma privata in legatura cu un teren pe Calea Victoriei, ce ar fi fost subevaluat, transmite NewsIn.

"Cozmin Gusa, in spiritul dreptatii, porneste o investigatie si sesizeaza lucruri care n-au nicio legatura cu realitatea, lucruri pe care apoi incepe sa le valorifice. Dumnealui spune ca terenuri din domeniul public sunt date unor firme fara licitatie si subevaluate. Acestea sunt acuze foarte grave. Valoarea cladirii era cu minus privind costurile de demolare si nu cum a zis Cozmin Gusa, ca era subevaluata. Ca dovada exista raportul de evaluare", a declarat directorul CNPR, Mihai Toader.

Cozmin Gusa declara, pe 9 in septembrie 2007, ca ministrul justitiei, Tudor Chiuariu, este cercetat de DNA pentru o fapta pe care a savarsit-o in aprilie 2007. Gusa sustinea ca este vorba de o asociere ilegala a Postei Romane, pe baza unui ansamblu imobiliar, care s-a facut fara licitatie publica si care s-a facut in conditiile in care acel ansamblu avea calitatea de proprietate publica a statului si nu putea intra in asocieri patrimoniale. In plus, Gusa a mai spus ca acel ansamblu, situat in Calea Victoriei, a fost subevaluat de circa douazeci de ori.

DNA a anuntat, la scurt timp dupa declaratiile lui Cozmin Gusa, pe 18 septembrie, ca a cerut aviz de la Cotroceni pentru inceperea urmaririi penale a ministrului justitiei, Tudor Chiuariu si a fostului ministru al comunicatiilor, Zsolt Nagy, in dosarul vizand imprejurarile in care Compania Posta Romana a intrat in posesia unui imobil.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.