Consilierii generali ai PDL au hotarat sa convoace sedinte extraordinare ale CGMB la fiecare trei zile, pana cand proiectul privind exproprierile la pasajul Basarab va fi aprobat, iar astfel lucrarea va putea continua, a anuntat, luni, viceprimarul Mircea Raicu.

"Prin votarea hotararii privind ultimele expropieri, lucrarea va putea continua. Avem nevoie de 37 din cele 55 voturi din Consiliu pentru adoptarea ei, dar reprezentantii PSD se impotrivesc. Speram sa-i convigem sa voteze, pentru ca altfel blocarea lucrarilor va duce primaria la plata unor penalitati" a spus Raicu, citat de NewsIn. El a precizat ca municipalitatea va putea apoi sa recupereze banii de la acei consilieri care au refuzat votarea ei.

Dragos Carnu, expert in drept civil spune ca, juridic, hotararea Curtii de Apel de saptamana trecuta prin care se anulau prevederi ale unei hotarari de consiliu ce declara pasajul de utilitate publica, privea chestiuni de procedura si nu de fond. Confirm lui Carnu, potrivit Legii 184 din 2008, pasajul este de utilitate publica. "Pentru lucrari in curs, trebuie ca autoritatile locale sa solicite Guvernului declansarea procedurii de expropriere", a explicat Carnu.

Practic, hotararea de consiliu prevede exproprierea a sase case din zona (alte 98 fiind deja expropriate), decizie necesara pentru finalizarea lucrarilor. Suma maxima pentru expropriere prevazuta de hotarare este de 105 milioane lei.

Continuarea procedurii de expropriere in zona lucrarilor la pasajul Basarab din Bucuresti a fost respinsa, joia trecuta, in cadrul sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB), dupa ce grupul consilierilor PSD a votat impotriva, numarul voturilor favorabile fiind de 33.

Surse din cadrul municipalitatii spun ca ordinul pentru a vota contra a fost primit de consilierii PSD de la presedintele pe Bucuresti al partidului, Marian Vanghelie, care ar fi fost nemultumit de functiile primite de social-democrati in diverse institutii subordonate Primariei Capitalei.

Democrat-liberalii le-au cerut pesedistilor ajutorul pentru deblocarea situatiei din Consiliul General al Municipiului Bucuresti astfel incat declansarea lucrarilor la pasajul Basarab sa fie aprobata de catre consilierii locali ai Capitalei.

Vicepresedintele PD-L Gheorghe Flutur a spus ca subiectul a fost abordat in sedinta de luni dimineata a coalitiei de guvernamant de catre reprezentantii partidului sau. "Am avut si in coalitie aceasta discutie referitoare la pasajul Basarab si le-am cerut ajutorul colegilor din coalitie astfel incat sa deblocam situatia din Consiliul General", a spus Flutur.

Pedelistul a spus ca alesii locali din Bucuresti urmeaza sa se intruneasca pana cand proiectul va fi intruni majoritatea legala ceruta, de doua treimi din voturile consilierilor. "Este vorba de deblocarea circulatiei pe centura mediana a Capitalei. Noi vom solicita atatea intalniri, pana cand vom debloca situatia si vom avea majoritatea de doua treimi", a adaugat democrat-liberalul


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.