"Am hotarat in final sa nu facem o intampinare la CCR pe buget pentru ca ne dam seama ca un astfel de demers ar prelungi durata de punere in executie a bugetului, cu consecinte defavorabile asupra diferitilor ordonatori de credit si, nu in ultimul rand, asupra administratiilor locale care ar avea de suferit din cauza faptului ca nu ar putea sa primeasca alocatiile bugetare necesare", a precizat Tariceanu, citat de NewsIn.
"Asadar, ne-am gandit in primul rand la efectele acestui demers, care, tinand cont de faptul ca adoptarea bugetului a fost intarziata nepermis de mult de catre actualul Guvern, ar aduce o intarziere suplimentara. Si cu toate ca exista motive solide pentru atacarea Legii bugetului la CCR, am hotarat - pentru ratiunile expuse - sa nu o facem. In schimb vom depune o serie de plangeri la Comisia de abuzuri si imunitati a Camerei Deputatilor in legatura cu modul in care s-au derulat lucrarile la dezbaterea pe buget", a continuat presedintele PNL.
Tariceanu a reiterat ca, la dezbaterile pe buget, a "constatat o opacitate completa a actualei majoritati in a accepta punctul de vedere al opozitiei" si a acuzat incalcarile de procedura in derularea sedintelor. Cat priveste informatiile vehiculate in presa, referitoare la negocieri punctuale ale unor lideri PNL, pentru a li se accepta anumite alocari pentru colegiile lor, liderul PNL a negat. "Nu s-a facut niciun fel de aranjament, nici individual, nici de grup, in niciun fel. Din pacate, am remarcat ca amendamentele noastre au fost respinse in corpore si niciunul dintre colegii mei nu ar fi gandit macar sa faca vreun aranjament de acest gen, individual", a completat el.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Pe 16 aprilie 2007, Liviu Librescu, profesor român la Virginia Tech, a salvat...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul doarme doar cu tine: cum îl muți în patul lui fără traumă, fără lupte...
Sursa: garbo.ro