Europarlamentarul Tokes Laszlo a reluat, duminica, prin intermediul unei scrisori deschise adresate presedintelui UDMR, Marko Bela, ideea unei liste comune de candidati ai comunitatii maghiare pentru alegerile europarlamentare, transmite corespondentul NewsIn.

Laszlo Tokes sustine ca se impune reluare discutiilor bilaterale intre organizatiile civice din jurul Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania, condus de europarlamentarul maghiar, si UDMR, iar o tema buna de discutii ar putea fi scrutinul european din vara acestui an.

"Infiintarea Forului Consultativ al Maghiarilor din Transilvania, precum si a unei liste bazata pe cooperare si aprobarea larga a societatii - o lista a unitatii maghiare - alegerile europarlamentare, ar un inceput bun si nou”, se arata in scrisoarea deschisa adresa de Tokes liderului UDMR, europarlamentarul sugerand ca discutiile bilaterale ar trebuie sa inceapa inca de saptamana viitoare.

Tokes Laszlo mai atrage atentia asupra faptului ca CNMT va demara discutii cu toti factorii de decizie si liderii de opinie ai comunitatii maghiare pentru a putea fi atinse dezideratele privind autonomia. "Pentru ca anul 2009 sa insemne intr-adevar un nou inceput, este nevoie de unitate. Conditia de baza este ca politicul, bisericile si sfera civila sa creeze un acord comun al societatii pentru a putea fi atins dezideratul autonomiei, stablit in baza unui consens larg in 1990”, se mai arata in scrisoarea lui Tokes.

Presedintele CNMT ii mai scrie presedintelui UDMR ca spera ca acesta sa nu fi vorbit serios atunci cand a spus ca discutiile bilaterale incepute cu CNMT si celelalte organizatii maghiare care nu se afla sub umbrela Uniunii nu sunt o prioritate pentru UDMR.

"Sper ca a fost o declaratie la cald si nu v-ati gandit serios, deoarece pentru fiecare personalitate publica responsabila in momentul de fata supararile noastre personale, existente sau neexistente, trebuie sa fie puse pe plan secund, dupa necesitatea discutiilor si consensului. Politica maghiara din Transilvania este de ani de zile in criza”, mai scrie europarlamentarul maghiar, amintind ca doua treimi dintre maghiari au intors spatele UDMR, ceea ce arata ca apararea „intereselor inguste de partid”, in loc de cele ale comunitatii, nu mai sunt acceptate de comunitate.

In opinia lui Tokes, cel mai grav rezultat al politicii UDMR este faptul ca nu s-a reusit obtinerea sistemului institutional autonom, atat de necesar dainuirii comunitatii maghiare.
Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, la Targu Mures, ca europarlamentarul Tokes Laszlo l-a dezamagit din nou, dupa ce a atacat Uniunea in timpul campaniei electorale, desi anterior stabilisera un calendar comun in incercarea de refacere a unitatii maghiare.

"Noi am fost destul de dezamagiti, din punct de vedere moral si etic, atunci cand am vazut ca, dupa ce am avut discutii cu domnia sa legate de o colaborare, in campanie iarasi ne-am trezit ca domnul Tokes este de cealalta parte a baricadei. A sustinut candidatii independenti impotriva candidatilor UDMR. A fost un esec, dar domnia sa trebuie sa ne explice de ce a considerat ca era necesar sa se pozitioneze impotriva noastra. Nu am primit din partea lui nici explicatii, nici initiative privind un dialog. Noi nu am initiat pentru ca nu este o prioritate pentru noi un dialog cu domnul Tokes”, a afirmat Marko Bela.

Intrebat daca UDMR va sustine o eventuala candidatura a lui Tokes Laszlo pentru Parlamentul European, liderul unional a afirmat: "Cum sa-l sustinem? Noi vom sustine lista UDMR si candidatii de pe acea lista. Problema domnului Tokes nu figureaza printre prioritatile UDMR”, a spus Marko Bela.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.