Guvernul sustine, in Nota de fundamentare a OUG prin care se interzice cumulul de salarii si pensii de la stat, ca aceasta masura a fost luata pentru reducerea cheltuielilor bugetare, fara a preciza insa care este impactul financiar al proiectului asupra bugetului de stat.

Guvernul arata, in Nota de fundamentare a Ordonantei pentru modificarea unor acte normative in domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat si al celor de serviciu, ca bugetul de stat a fost afectat de criza economica internationala iar deficitul bugetar se afla peste limitele impuse prin Tratatul de la Maastricht, in contextul actualei situatii economico-financiare impunandu-se masuri e reducere a cheltuielilor bugetare.

O prioritate a Guvernului este reducerea graduala a cheltuielilor de personal din administratia publica centrala si locala, cu pana la 20% fata de nivelul din 2008, se precizeaza in Nota de fundamentare.

Astfel, proiectul contine dispozitii in temeiul carora pensionarii, atat cei din sistemul public, cat si cei care fac parte din sisteme speciale de pensii (justitie, aparare, ordine publica si siguranta nationala), nu mai pot cumula, pe viitor, aceasta pensie, cu veniturile obtinute din exercitarea unor functii remunerate de la bugetul de stat.

Totusi, in Nota de fundamentare a Guvernului nu se precizeaza care va fi impactul financiar al acestei masuri asupra bugetului, ci se specifica doar ca proiectul va realiza o diminuare substantiala a cheltuielilor la bugetul de stat, avand in vedere numarul mare de salariati care cumuleaza salariul obtinut de la institutii publice cu pensia.

In nota de fundamentare a OUG 230/2008 a Guvernului se specifica faptul ca aceasta masura este in acord si cu Decizia Curtii Constitutionale 375/2005, potrivit careia "nicio dispozitie constitutionala nu impiedica legiuitorul sa suprime cumulul pensiei cu salariul, cu conditia ca o asemenea masura sa se aplice in mod egal pentru toti cetatenii, iar eventualele diferente de tratament intre diversele categorii profesionale sa aiba o ratiune licita".


Despre autor:


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.