Presedintele Traian Basescu a declarat, in urma cu doua zile, ca "momentul optim" pentru organizarea alegerilor anticipate este cel tarziu in toamna, dar a adaugat ca de la parerea sa si pana sa se intample acest lucru este cale lunga. Seful statului a precizat ca i se pare extrem de important, pentru ceea ce trebuie facut pana la 1 ianuarie 2007 si dupa aderarea Romaniei la UE, ca "partidul de guvernamant sa aiba stabilitate". Basescu a mai spus ca presedintele nu poate declansa alegeri anticipate, fiind necesar pentru aceasta acordul premierului si al partidelor care formeaza majoritatea parlamentara. "Acum, ca s-a terminat cu ostaticii, o sa am discutii foarte serioase, fara a le vrea (anticipatele-n.r.) cu orice pret, daca nu sunt necesare", a mai spus Basescu. Dupa care a adaugat ca "vrea demonstratia ca nu sunt necesare".

Guvernul nu se baga in toate, dar nici sudat nu e
Referindu-se, pe de alta parte, la o eventuala remaniere a Executivului, presedintele a spus ca nu toti ministii sunt perfecti, iar la bilantul de sase luni al guvernarii, premierul va stabili care ministri vor fi remaniati, "daca va fi cazul".

Presedintele a mai spus ca desi actualul Guvern si-a asumat inca din "minutul unu" realizarea catorva obiective asumate in campania electorala, Executivul "nu este foarte bine sudat si mai este de lucru la echipa". Pe de alta parte, presedintele a apreciat ca actualul Guvern face "un lucru extraordinar", desi blamat acum, respectiv ca "nu se baga in toate". Basescu a adus aminte de promisiunea Aliantei PNL-PD din timpul campaniei electorale ca, daca va ajunge la guvernare, va realiza retragerea statului din viata de zi cu zi a agentilor economici. Pe de alta parte, premierul Calin Popescu Tariceau a declarat ieri, raspunzand intrebarilor presei, ca remanierea guvernamentala este una din prerogativele primului-ministru, dar nu a precizat momentul in care va fi luata o astfel de masura.

"Remanierea este o optiune la indemana primului-ministru din primul moment in care a fost numit si pana la terminarea mandatului. Aceasta optiune va fi exercitata atunci cand va fi necesara, si cand va fi necesara va voi anunta", a spus Tariceanu. Intrebat daca a discutat despre remaniere cu presedintele Traian Basescu, Tariceanu nu a confirmat, mentionand ca discutiile sale cu presedintele au inclus foarte multe subiecte. Tariceanu a mai spus ca o eventuala remaniere sau restructurare a Guvernului nu constituie un proces util in prezent, chiar daca exista capitole la care activitatea Cabinetului necesita imbunatatiri.

In alta ordine de idei, Basescu a sustinut, la intalnirea de acum doua zile, ca la alegerile din anul 2008 va fi introdus cu siguranta votul uninominal, cel putin la una dintre Camerele Parlamentului. Presedintele a adaugat ca introducerea votului uninominal este necesara pentru asanarea vietii politice, la fel de mult ca declaratiile de avere, pentru ca, in prezent, "se ascund" pe listele partidelor tot felul de personaje, inclusiv "infractori".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.