'Ar fi fost de dorit, evident, ca in urma alegerilor sa fi obtinut un procent de 50%, care sa ne permita sa formam singuri guvernul. Am fi preferat sa avem o formula de guvernare alaturi de PNL, una naturala, de dreapta, asa cum practic arata vointa romanilor. Am fost practic refuzati de PNL in aceasta formula, si atunci, corect, trebuie sa observam ca, fiind totusi partidul care avem cele mai multe mandate din Parlament, avem obligatia sa construim o majoritate parlamentara pentru a da Romaniei un guvern stabil si care sa solutioneze problemele cu care se confrunta', a declarat Emil Boc.
Presedintele PD-L a precizat ca democrat-liberalii nu au avut in vedere o colaborare la guvernare cu Alianta PSD+PC.
'Exista posibilitatea incheierii parteneriatului pentru Romania cu PSD, o formula pe care n-am avut-o in vedere si n-am crezut ca vom ajunge aici. Aceasta este constrangerea pe care o avem in acest moment de a incerca sa omogenizam, sa gasim, daca vom putea, - si de aceea cuvantul de ordine este negociere, pentru ca nu este usor, ganditi-va ca am plecat de pe pozitii diametral opuse, avem si acum atitudini, valori diferite', a precizat Boc.
El a adaugat ca sunt puncte identitare pentru fiecare formatiune politica. "Noi vorbim indiscutabil de cota unica, vorbim de neimpozitarea profitului reinvestit, vorbim de investitii majore in infrastructura, in educatie, in sanatate, vorbim de continuarea luptei impotriva coruptiei si a necesitatii garantarii independentei justitiei... Sunt lucruri cu care ne identificam si evident trebuie ca ele sa se regaseasca in viitorul pact sau in viitorul Parteneriat pentru Romania", a spus liderul PD-L. Emil Boc spune totusi ca pot fi gasite lucruri si valori comune cu PSD pe un program punctual, care sa poata da "un Guvern stabil, rapid si eficient".
Boc a anuntat ca PD-L va continua in paralel negocierile si cu UDMR, sustinand ca din punct de vedere politic "nimic nu este finalizat". "Acesta este avantajul nostru, ca am obtinut in urma votului cele mai multe mandate si care ne-au dat posibilitatea sa incercam coagularea unei formule guvernamentale in jurul PD-L. De aceea, partenerii nostri de la UDMR au fost primii care si-au aratat disponibilitatea de a fi alaturi de noi intr-o formula guvernamentala. Am gasit dupa aceea deschidere, atat cat a fost prezentata si de catre presedintele Mircea Geoana, la PSD. Evident, evaluam aceste deschideri si vom lua o decizie in perioada urmatoare, evident prin structurile politice ale PD-L", a declarat Emil Boc.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Startup-ul românesc care a construit cea mai performantă aplicație din Europa
Sursa: start-up.ro
-
Restructurări în retail: Benetton se pregătește să închidă 500 de magazine
Sursa: retail.ro
-
Bogdan Antonescu, climatolog: „riscurile extreme din viitor pentru București”
Sursa: green.start-up.ro
-
Campanie Salt Bank: banca dublează donațiile românilor
Sursa: futurebanking.ro
-
Beneficiile consumului de broccoli și rețete delicioase
Sursa: garbo.ro
-
Călin Georgescu cere continuarea procesului de votare în ciuda deciziei CCR
Sursa: kudika.ro
-
Câți bani au confiscat anchetatorii de la Bogdan Peşchir, finanţatorul...
Sursa: wall-street.ro