Presedintele PD-L, Emil Boc, a afirmat, joi, la Pitesti, ca PD-L va impune o lege, dupa model american, prin care demnitarii in exercitiu sa nu mai poata sa-si stabileasca singuri privilegii, informeaza corespondentul NewsIn.

'PD-L are in vedere mai multe masuri prin care si demnitarii sa stranga cureaua. Prima masura va fi eliminarea pensiilor parlamentare.

Avem proiect de lege in Parlament si va fi votat de majoritatea PD-L. Aceste pensii nu se justifica, sunt nesimtite si pur si simplu reprezinta o sfidare a acelora care isi platesc impozitele si taxele. In al doilea rand, prin reforma constitutionala, vom reduce numarul de parlamentari de la 469 la 300.

In al treilea rand, vom impune o lege dupa un model american prin care demnitarii in exercitiu nu vor putea stabili salarii sau privilegii suplimentare. Este firesc ca si in Romania sa nu mai lasam demnitarii sa-si stabileasca privilegii', a declarat Boc.

Liderul PD-L a continuat reluand ideea ca partidul sau intentioneaza sa elimine agentiile guvernamentale 'care nu se justifica' si care 'consuma foarte multi bani'. 'Sunt peste 240. Le vom reduce in jur de 60, adica acelea care exista obligatoriu si in Uniunea Europeana', a precizat el.
Presedintele democrat-liberal a mai adaugat ca partidul sau garanteaza fara discutii plata pensiilor si dupa 1 ianuarie 2009.

'Daca vom avea locuri de munca, vom avea bani si pentru a plati pensiile. PD-L garanteaza fara discutii plata pensiilor si dupa 1 ianuarie potrivit prevederilor legale, chiar daca va trebui sa luam peste un miliard de euro din bugetul de stat. Pentru noi legile in vigoare se aplica si nu se discuta. Garantam si aplicarea celorlalte legi care sunt in vigoare, fie ca vorbim de profesori, de personalul sanitar sau functionarii publici', a adaugat presedintele PD-L.

Totodata, Emil Boc a facut si un apel pentru prezenta la vot la scrutinul din 30 noiembrie. 'Sunt foarte multi care vor sa plece intr-o minivacanta de 1 decembrie, ziua noastra nationala. Plecati in vacanta, dar, cand va intoarceti, si ma adresez oamenilor de afaceri, sa nu plangeti ca veti gasi o cota unica de impozitare de 25%!', a atras el atentia.

Liderul PD-L a mai amintit si proiectele partidului - investitie majora in infrastructura si reabilitarea termica a blocurilor din Romania.

'Vom face o investitie majora in infrastructura. Asta inseamna peste 3 miliarde de euro, bani din UE. Asta inseamna strazi, autostrazi, centuri ocolitoare, aeroporturi, care vor da locuri de munca.

De asemenea vom investi in reabilitarea termica a blocurilor. Sunt 89.000 de blocuri, iar contributia guvernului va fi de pina la 75%. 25% se va imparti intre cetatean si administratia locala. Vom reabilita termic toate blocurile din Romania si fiecare cetatean va avea o factura cu 35% mai mica fata de facturile actuale', a mai afirmat Emil Boc.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.